De fiecare dată, ca prima dată

Dacă vă spun că e a multa oară când încerc să scriu postarea asta… taman eu, care mă dau gonflat că scriu la comandă pe genunchi un kil de cuvinte, am început asta de câteva ori, dar m-am tot blocat. Hai că poate acum. Pe Max, cel din poză, îl am de vreo doi ani.… Continuă să citești De fiecare dată, ca prima dată

Evaluează asta:

Aplauze și huiduieli

V-ați întrebat de ce oamenii, când sunt mai mulți, aplaudă în semn de apreciere? Și eu. Poate că e un gest atavic, provenit din epoci în care nici toba și nici bongosul nu se inventaseră și singura sursă de zgomot era corpul uman. Poate e o mișcare pe care nou-născutul o descoperă în cursul descoperirii… Continuă să citești Aplauze și huiduieli

Evaluează asta:

Și-așa-i rău, și-așa nu-i bine

Zilele trecute am asistat la o scenă banală. Scena se petrece în scuba, unde o rezidentă vorbește la telefonul secției. Din ceea ce spune înțeleg că vorbește cu un pacient. Tace mult. Zice: cum vreți. Tace mult. Zice: și eu cred la fel. Tace mult. Ridică ochii în tavan a exasperare. Tace mult. Își frământă… Continuă să citești Și-așa-i rău, și-așa nu-i bine

Evaluează asta:

Empatie. Compasiune. Milă.

Asta e mai ales pentru confrații și consurorile în ale medicinei, și mai ales pentru cei mai recent ieșiți de pe. E ciudat cum prin orice facultate de medicină se învață grămezi de boli și de simptome și de tratamente (și mult prea mult balast informațional), dar prea puțin sau deloc despre oameni și mai… Continuă să citești Empatie. Compasiune. Milă.

Evaluează asta:

La mijloc, al nimănui

În procesul de gestație a prezentei postări mi-am dat seama că nu există profesie, meserie, meșteșug, îndeletnicire care să pornească de la oameni fericiți. E ca și cum, prin muncă, oamenii vor să devină sau să-i facă pe alții să devină fericiți, un demers de premiul I la categoria Sisif. Meseria mea și a multor… Continuă să citești La mijloc, al nimănui

Evaluează asta:

Al tatălui, al mamei, al țării

O amintire de mult pierdută prin faldurile prăfuite ale memoriei și readusă la viață de o omonimie. Pe urmă, după amintire, mai vedem noi despre ce mai vorbim. Eram în vara anului 1990 și dădeam examen practic la o ceva materie cu microscoape și celule. Unul din multele examene inutile pentru majoritatea dintre noi, care… Continuă să citești Al tatălui, al mamei, al țării

Evaluează asta:

Când zâmbești aprobator și zici: Nu ai dreptate!

E ciudat cum evenimente cumplit de anodine se constituie în mintea mea în declanșatoare de gânduri și pe urmă de postări. Cred că vine de la primăvara asta frumușică. Zilele trecute mergeam pe un frumos bulevard bercenez. Era dimineața unei zile lucrătoare și mă duceam spre scuba. Pe trotuar, în depărtare, cam prin locul unde… Continuă să citești Când zâmbești aprobator și zici: Nu ai dreptate!

Evaluează asta: