Când se termină cuvintele

Sunt cabotin. Nu pot să nu scriu ceva pentru cititorii, mulți-puțini, care sunteți. Ultimele patru sau cinci postări au fost scrise în urmă cu niște săptămâni și s-au terminat. Cu cea de azi, ar fi 406. Asta e o postare de care, prevăzător cum sunt, am prevăzut că voi avea cândva nevoie. Acel cândva a… Continuă să citești Când se termină cuvintele

Evaluează asta:

Dincolo de masca îngrijorării

Rămăsesem, data trecută, la omul cel îngrijorat care îi face pe cei din jur să se simtă agresaţi de îngrijorările lui. Iar fata lui, cea care îl istorisea pe omul îngrijorat, era una din multele persoane care se simţea agresată. Am mai pomenit eu pe alocuri aici care cred eu că e mecanismul prin care… Continuă să citești Dincolo de masca îngrijorării

Evaluează asta:

Un om îngrijorat

Adevărul cel adevărat despre tatăl meu este unul singur: e un om îngrijorat. Multe se pot spune despre el şi să fie false, dar asta e adevărat. E un om veşnic îngrijorat. Aşa vorbea, cu nişte ani în urmă, fiica unui om îngrijorat. Tema tatălui apăruse cumva din neant, fără să fie în planul nostru… Continuă să citești Un om îngrijorat

Evaluează asta:

Cu dermatograful pe perete

Cartierul Berceni, pentru cititorii nebercenezi, este un oraş de mărimea Piteştiului, plin de pisici. De toate culorile, mărimile şi sexele. Rasa e una singură. Europeană. Ca Uniunea. Spre deosebire de acum zece ani, când abundau câinii comunitari în haite sau agăţaţi de pulpele şi gambele bercenezilor, acum maşinile abundă de mâţe europene care stau la… Continuă să citești Cu dermatograful pe perete

Evaluează asta:

Bătălia cu adevărul absolut

Aflu că ar mai fi vreo doojde ani până când progresele ciberneticii vor permite transferarea în întregime a unei minţi umane pe suport anorganic. Anul proiectat pentru asta e 2038. Bine, asta e o proiecţie care nu ţine cont de multe care pot apărea. Săracul Toffler e trăbănţel cu şocul viitorului pe lângă ce avem… Continuă să citești Bătălia cu adevărul absolut

Evaluează asta:

Despre cum să nu-ți arăți afecțiunea

Demult, tare demult, când eram cu toţii mult mai netrăiţi, iar eu scriam întâi cifra trei când era vorba de vârsta mea, am cunoscut o femeie care nu putea să fie într-un cuplu. Orice cuplu. Era suficient de mobilată şi ca apariţie şi ca neuroni încât să producă o impresie mai mult decât favorabilă la… Continuă să citești Despre cum să nu-ți arăți afecțiunea

Evaluează asta:

Vârstele și timpurile dorințelor

Cred că data trecută am lăsat nescrisă o parte importantă, dar se împlinise kilul de cuvinte la postarea anterioară. Hai să reluăm puţin: era vorba de un copil care încearcă să capete băgarea în seamă din partea părintelui şi nu reuşeşte, aşa că rămâne cu dorinţa de a fi ascultat, băgat în seamă, considerat şi… Continuă să citești Vârstele și timpurile dorințelor

Evaluează asta: