Primul joc

Ăla albastru sunt eu, cu roșu e altcineva… spune-mi ce raspund gresit la comentarii de nu se baga lumea sau e un fenomen natural si ubicuitar? e un fenomen absolut natural oricum rata de vizualizare e de obicei cam de 8 ori mai mare decit numarul de like-uri primite de un articol… sau asa ceva… Continuă să citești Primul joc

Evaluează asta:

De-a piticii

Am aflat ieri de un experiment care, dacă e adevărat, mi se pare excepţional. Iar teoria de la baza acestui experiment, tot dacă se adevereşte, mă fascinează cum sunt fascinat de ideea destinului nepăsător la dorinţele şi forţările mele. Teoria spune că, dacă într-o cameră sunt introduşi şapte oameni şi ei ajung să interacţioneaze timp… Continuă să citești De-a piticii

Evaluează asta:

Acum are casa lui

Pentru filmul care apare în postare o sa împletesc două fire, unul general RO și unul general omenesc.

Noi suntem români. Adica tot ce înseamna asta. Adică nu ne vindem țara. Oasele strămoșilor (despre ei facem bancuri, dar oasele sunt sfinte), holda pe care am muncit-o (sau furat-o, nu prea mare diferență), pădurile cu care suntem frați (și frații se mai taie unii pe alții), apele line care susură ușor (printre resturile de grătare și poluare), și mai ales casele.

În afară de Gaudi, nu prea știu neam care să se caracterizeze prin case cum o facem noi. Pentru noi casa e sfântă. Sanctuarul. Locul unde ne simțim în siguranță. De aceea, casa noastră trebuie să fie cea mai. Orice sacrificiu este prea mic în drumul de a avea cei patru pereți ai noștri. Chiar și un credit pe 30 de ani e bun. La sfârșit o să am 60 de ani sau mai mult, dar voi putea spune cu mândrie: casa asta e a mea. … Continuă să citești

Să luăm o pastilă de calmare…

Două avertismente, ca să nu avem vorbe la final: Postarea e mai lungă decât de obicei, pentru că am chef de scris şi subiectul mi se pare abia epuizabil; Cei care nu au citit postul care are ca ilustraţie copilul îmbufnat şi în folie, sunt rugaţi să treacă întâi pe acolo. Iar cei care l-au… Continuă să citești Să luăm o pastilă de calmare…

Evaluează asta:

Al cui e dragul de Raymond?

Chestia cu râsetele de fundal la sitcomuri a fost de mult lămurită. De obicei, când zapez la disperare în căutarea unei vizionări măcar semiimbecilizatoare, atunci când aud râsete de fundal, trec imediat mai departe, că nu am nevoie să îmi spună cineva când şi la ce poante să râd. În plus, când ăia din live… Continuă să citești Al cui e dragul de Raymond?

Evaluează asta:

Drumul spre Rai e pavat (și) cu scobitori

Consider că omul e o ființa multidimensională și că are dreptul la (cât) mai multe definiții. Ideea de a pune toate ouăle într-un coș îmi repugnă, așa că încerc să fac mai multe lucruri care să mă definească. Acum, că e sâmbătă, vreau să nu vorbesc de lucruri serioase, ci de lucruri care îmi fac plăcere.  Se pot numi pasiuni. Eu le spun alte dimensiuni, poate nu cele mai importante, dar importante pentru că se leagă de dimensiunile importante.

După ce m-am lăsat de jocurile online (un alt capitol al vieții pe care l-am încheiat cu succes și cu multe învățăminte și despre care o să scriu altă dată), am decis să fac ceva cu inventivitatea pe care mi-a dat-o statul. M-am gândit, m-am sucit, am încercat ce văzusem și eu la un prietenar care, piroman puțin, lipea niște bețe de chibrit. Comoditatea și-a spus cuvântul, am decis că nu vreau să curăț gămălii cu fosfor, așa că m-am dus spre scobitori. … Continuă să citești

Mai incet, că ne aude toaaată lumea…

Ziceam într-un articol de zilele trecute că unul din oamenii cunoscuţi recent este taximetrist în Atena. Nu am pretenţia să fi călătorit sau să fi cunoscut prea multe naţii pe lumea asta. Dacă ar fi însă să aleg care este naţia cu oamenii cei mai gregari şi mai dornici de contacte cu străinii, grecii ar… Continuă să citești Mai incet, că ne aude toaaată lumea…

Evaluează asta: