408 – Refound. Noua mea lume

De mai mult de un an şi jumătate m-am mutat din lumea în care trăisem timp de jumătate de veac. Nu chiar de tot, că dările tot trebuie plătite şi obligaţiile achitate. Dar măcar pe jumătate, tot m-am mutat.
De ce m-am mutat, e simplu. Locul unde am ajuns e atât de altfel încântător decât lumea cealaltă, încât încă îl mai descopăr și mă bucur de el, cu fiecare cuvânt pe care îl scriu.
M-am apucat să scriu o poveste. Am mai pomenit eu, în lumea în care am trăit înainte, că vreau să scriu o poveste. Şi am pomenit şi de ce.
Îndemnul Ioanei: Măi tată, tu ai scrie tare bine fantasy, pentru că ai face personaje frumoase. Şi nu trecea mult timp de la îndemnul ăsta până să încep să aştern cuvintele din poveste. Povestea Antitonei din neamul Nainilor.
Totul a pornit de la un joc de Dungeons and Dragons propus de Ioana.
Totul este, de fapt, o creaţie colectivă. Ioana a creat povestea şi lumea. Luminiţa a creat personajul. Mie mi-a rămas, cu uşurinţa de a aşterne cuvinte pe care o datorez îngerului meu păzitor, să spun povestea.
Când am început, nu aveam habar încotro voi merge. Jocul din lumea Ioanei mergea înainte, Antitona îşi făcea drum prin ea cu curaj, alături de celelalte personaje. Iar lucrurile mergeau după cum le mânau imaginaţia Ioanei şi voia celor ce mânuiau personajele.
Abia după vreo sută de pagini, când un personaj principal se încaieră din senin cu un necunoscut pe stradă, fără să fi fost în plan. Abia atunci mi-am dat seama că personajele căpătaseră viaţa lor şi nu mai ascultau de mine. Şi abia atunci mi-am dat seama că scriam o carte de-adevăratelea. Cu personaje aşa cum spusese Ioana. Personaje care trăiau.
Pe urmă, n-am mai avut mare lucru de făcut. Închideam ochii şi îi ascultam pe ei, cei din lumea magiei. Şi ei îmi spuneau ce vor să facă. Iar eu mă ţineam, cronicar credincios şi atent, pe urmele lor. Câteodată le mai şopteam câte un cuvânt, altădată le mai netezeam o potecă. Dar nu mereu sugestiile mele erau ascultate.
Bun, şi de ce nu publici? parcă aud că întreabă cititoarea sau cititorul acestor rânduri. Ia-ţi opera şi du-te la o editură.
Aşa era şi planul nostru. Doar că. După o grămadă de cuvinte scrise şi după mai mult de un an şi jumătate, mi-am dat seama că îmi lipseşte ceva. Să arăt lumii ce am făcut până acum. Să cotcodăcesc, anunţând ce ou frumos am oat eu (nu e greşeală, asta e prima propoziţie pe care am scris-o în viaţa mea, cu caps lock, când aveam şase ani: A OAT GĂINA). Aşa că încep să cotcodăcesc aici, în locul unde mă simt bine.
La momentul ăsta povestea nu e terminată. Antitona şi tovarăşii ei sunt undeva în sudul continentului Domhan. Se pregătesc să înfrunte Ţinuturile Pustiite. Iar cronicarul zace fără chef, incapabil să îi asculte şi să îi urmeze. Pentru că, în afară de făuritorii poveştii, nimeni nu află ce scrie el. Până acum.
Prin urmare, cititoareo sau cititorule, te poftesc să asculţi povestea Antitonei aici în poieniţă. Sper, cu ajutorul tău, să capăt putere să îi urmez pe Antitona, Mit, Sork şi Jin în călătoria lor încă nescrisă.
Veţi găsi, poate, multe inexactităţi şi inadvertenţe. Şi multe clişee de prin cărţi sau filme. Sunt inerente pentru un autor cu lămâia în geam şi îmi cer scuze anticipat.
O să încep cu o legendă. O introducere în lumea magică a Ioanei. E despre neamul din care vine eroina principală. Şi orice asemănare cu altă lume e cu totul intenţionată.
A! Şi dacă vreodată cineva din lumea cărţilor vrea să publice lumea în care se caută o Carte, pe undeva pe aici e şi o adresă de e-mail.
Fie ca magia din ce urmează să citiţi să vă dea aceeaşi bucurie pe care am avut-o eu când am scris.

Legenda neamului Nain

 

Undeva, în magicul tărâm al Fericirii, zămislit-au Strămoșii multe făpturi care trăiau în pace.  Naini şi zâne-licurici, şi spiriduşi, făpturi răutăcioase din neam de impi şi de deochi, şi neamul de făpturi fără de trup care trăiau ca apa sau ca vântul, şi neamul flăcărilor care merg şi multe alte, trăiau cu toții laolaltă, cu toţii fericiţi.

Şi, pentru că aşa au hărăzit Strămoşii, făpturile din neamul lui Nain erau ca nişte uriaşi. Plini de blândeţe cu alte făpturi, toate mai mici ca ei, le ajutau şi le apărau. Iar toate făpturile din Fericire erau cu totul fericite.

Pe când o ceartă se isca-ntre neamuri sau între făpturi, chemaţi să spună dreptatea erau Nainii, cei mai înţelepţi dintre făpturi. Mereu știau Nainii să-mpartă dreptatea așa bine. Mereu ştiau să glăsuiască făpturilor din jur. Și toată lumea era mulţumită şi nimeni nu era nefericit.

Şi multă vreme a trecut aşa… atât că, ocupaţi cu a dreptăţii împărţire, Nainii au început să uite că nu toţi sunt fericiţi la fel. Că Fericirea e făcută din fericirile mici ale făpturilor din ea. Și, fiindcă ei aveau mereu ultim cuvânt, Nainii au început să fie-ncredințați că ei sunt cei mai însemnați, că fără ei nu poate fi fericire în Fericire.

Şi-atunci au început Nainii să se schimbe. Au devenit ţâfnoşi, şi plini de ei, cu minți prea pline de-nalte gânduri de cum să facă Fericirea și mai fericită. Şi început-au să facă rânduieli de cum credeau că trebuie să fie traiul făpturilor din Fericire.

Puţin mai ascultau Nainii făpturile din alte neamuri. Puţin le mai păsa de cum se simt alte făpturi din Fericire.

Şi tare bine şi fericiţi Nainii se simţeau aşa, când ei spuneau cum cei din jur să fie fericiţi, şi ei simţeau că totul au făcut ca Fericirea să fie fericită… aşa ca ei.

Atât că, ocupaţi fiind să fie fericiţi, şi încredințați fiind că totul pentru Fericire îl făceau, nu-i mai băgau în seamă pe cei nefericiți… şi le spuneau că-i vina lor că nu sunt şi ei fericiţi.

Iar când Strămoşii au privit tărâmul Fericirii, văzut-au făpturile de-acolo triste şi supărate. Nu multă vreme le-a lipsit Strămoşilor să vadă de unde venea nefericirea tuturor.

Și-atunci i-au izgonit din Fericire pe Naini. Iar restul făpturilor de-acolo au înţeles că să fii mare şi mai puternic decât alţii nu înseamnă să fii şi înţelept. Și de atunci nu au mai căutat la nimeni dreptatea să le-mpartă, ci au ales singuri să-şi facă fericirea.

… cât despre neamul lui Nain, învăţătură grea i-au hărăzit Strămoşii. I-au strămutat pe un tărâm cu alte făpturi mai mari ca ei… şi fost-au de-atunci pitici între uriaşi. Acolo nimeni nu mai asculta de-a lor dreptate şi prea puțin erau luați în seamă.

Şi astfel, ca să nu se stingă, Nainii fost-au nevoiţi să poarte respect celor din jur, să-și folosească iarăși vorba dulce… și să învețe cum să fii nefericit.

Iar undeva, într-un colț din mintea oricărui Nain, rămas-a dorul după Fericirea cea pierdută…

8 gânduri despre „408 – Refound. Noua mea lume

  1. Păi nu depinde de mine dacă va fi. Nește ceva edituri au o scârbă imensă pentru autorii români care ar putea fi publicați în frumoasa noastră țară, considerați un risc financiar pentru că sunt necitiți. Conform ospitalității noastre legendare, autorii străini sunt bineveniți și traduși, pentru că prin definiție scriu sclipitor. Autorii români, mai ales cei nemarketați, scriu prin definiție bălării (reflexie a părerii noastre despre noi).

  2. Salut Sorin,
    Mai sunt unii ce au reflexie ok despre ei și despre alte nuanțe autohtoane pe aici pe la noi pe acest pământ…cu Ja(Jaini) în loc de Nein(Naini).
    De edituri scarbite zici c-ai dat în primă fază…
    Păi hai că întreb pe aici, pe colo pe principiul „poate-poate că se poate” -> că se poate pân’ la urmă
    Nu promit dar dacă răsare, îți trimit
    Textul sau introducerea e ok și chiar are pe chelcășoz și pe acel ceva
    Mult succes și Doamne ajută

  3. Nu cred in fericire la modul absolut,însă mi a plăcut mult postarea și ce am citit întîmplător undeva😊” Fericirea este atunci
    cînd ai ceva de făcut,ceva de iubit si ceva de
    sperat”

  4. Bine ați revenit in lumea asta! Eu, una, ma bucur. Cit despre carte, am furat startul, am avut norocul sa citesc oaresce fragmente si sunt incintata. Imi plac personajele, povestea, scriitura, finețea detaliilor, lumea conturata de toate acestea. Da, sigur, haideti sa ne gindim la publicare! Punem mina de la mina si om gasi o portita deschisa.

  5. De ce cu mâna întinsă la edituri și nu preluați controlul cu selfpublishing?
    În zilele astea e mai simplu ca niciodată.
    Iar cititori sunt care s-o cumpere, după cum pare.

  6. Bine ați revenit! Și urez bun venit și lumii pe care o aduceți cu dvs. de dincolo de realitate, prin poarta cuvântului. Aștept cu nerăbdare să trăiesc în ea, fie și numai câteva zeci de minute pe zi.
    Aș putea spune că revenirea Poieniței este pentru mine asemeni revederii unui prieten drag, dar ar fi incomplet, așa încât o voi asemui mai degrabă cu regăsirea unei părți din subsemnatul. Asta pentru că, în trecut, pe măsură ce parcurgem postările, constatam cu bucurie că devin tot mai incompetent. Și astfel, tot mai competent în incompetențele mele. Era ca și cum îmi contruiam în joacă seriozitatea lăuntrică. Astăzi am rămas doar cu seriozitatea, dar se știe că excesul de seriozitate dăunează grav sănătății.
    Așa încât aștept, ca orice cititor cuminte, să sorb cu nesaț aventurile Antitonei din neamul Nainilor.
    Nu pot decat să nutresc speranța că acest neam de uriași vor reânvăța fericirea. Și cum să porți respect celuilalt fără să fi constrâns să faci acest lucru, chiar și atunci cand ești mai puternic decat el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s