Cum să devii nemuritor

În ziua în care a căpătat o jucărie nouă, conştiinţa de sine, Omul s-a bucurat foarte tare, s-a jucat cu ea până seara şi apoi s-a dus la culcare. Dimineaţa a avut surpriza ca noua jucărie să fie tot acolo şi Omul şi-a adus aminte de el cum era Ieri.

Până la conştiinţa de sine, omul îl avea pe Azi, ca restul animalelor. Doar Azi. Ieri făcea parte din ceva foarte mare, care se numea trecut. Dar nu existau subdiviziuni ale trecutului. Era o masă amorfă de experienţe pe care omul le trăise şi din care învăţase (sau nu).

Când l-a inventat pe Ieri şi pe Alaltăieri şi pe Răsalaltăieri, Omul a reuşit să îşi organizeze propria existenţă din trecut. A înţeles cum fusese el acum trei zile, cum fusese Alaltăieri, pe urmă Ieri şi, iată, cum e Azi.

De aici, de la relaţionarea precisă cu anumite evenimente din trecut, Omul a mai făcut un pas. S-a proiectat în viitor. Adică s-a imaginat pe sine în ziua de Mâine.

Până la conştiinţa de sine, omul nu avea Mâine. Mâine nu se întâmplase, aşa că nu exista. Cum zicea Kipling, dacă va veni mâine, mâine vom vâna. Dar omul nu avea griji pentru mâine. Îi ajungea ziua de azi.

Când l-a descoperit şi pe Mâine şi s-a proiectat în Mâinele de mâine, Omul a început să îşi facă nişte griji în plus, pentru ceva ce încă nu exista. Aş crede că atunci Omul a inventat civilizaţia. Când a început să planifice ziua de mâine, când a reuşit să se imagineze făcând lucruri pe care încă nu le făcuse. Produsul secundar al lui Mâine a fost Anxietatea. Frica de ceva ce nu s-a întâmplat încă. Şi, mai cu seamă, frica de moarte.

Omul a observat, la acel moment, ceva ce ar fi trebuit să observe de mult, dar nu putuse, că era şi el doar om. Omul a observat că alţii ca el, alţi Oameni, mureau. Şi era rău de ei. Drept că şi până atunci semenii lui muriseră, dar el nu băgase în seamă, pentru că nu avusese conştiinţa de sine. Dar, văzând moartea altora ca el, omul s-a imaginat în locul lor, s-a imaginat cum ar fi dacă ar muri, şi s-a gândit ce bine ar fi dacă el nu ar muri.

Aşa tânără cum era, civilizaţia nu inventase încă moartea prin călcare de maşină, prin împuşcare şi autoîmpuşcare sau prin supradoză. Se ştia doar de moartea prin boală şi prin foame.

Şi Omul a observat că cei din jurul lui care nu aveau de mâncare, mureau mai degrabă. De foame sau de boli, ca orice organism subnutrit.

Şi atunci, Omul a combinat două informaţii: Mâine şi Moarte. Şi s-a gândit că, dacă el va avea Mâine mâncare, asta ar putea fi o garanţie că va trăi. Aşa că nu a mâncat seara tot, ca până Alaltăieri. A pus deoparte ceva.

Şi, ce să vezi, chiar a trăit, pentru că a avut de mâncare. Iar alţii nu, pentru că nu avuseseră.

Aşa că, seară de seară, Omul punea ceva de-o parte pentru următoarea zi, garanţia lui că va trăi şi Mâine.

Până atunci, nimic nou în natură. Natura îl inventase de mult pe Mâine: Veveriţele care strâng nuci, urşii care se îngraşă vara ca să rabde iarna, lupii care îşi îngroapă prada ca să vină mai târziu la ea, toate astea sunt pentru Mâine.

Pe urmă, pentru că era ambiţios, iar limita conştiinţei de sine îndemna la depăşirea limitelor, Omul l-a descoperit pe Poimâine. Poimâine e conceptul cel mai nociv, pentru că nu natura l-a descoperit, ci omul ajutat de conştiinţa de sine.

Omul s-a gândit că, dacă va strânge mâncare mai multă decât îi trebuie pentru Mâine, asta va fi o garanţie că va trăi, el personal, şi Poimâine. Aşa că a purces să adune şi mai multă mâncare, să aibă şi pentru Poimâine.

Şi pentru că doar unu e unic, iar doi sunt deja o colecţie, Omul a continuat să adune mâncare pentru zilele următoare, fără să mai ţină cont de numele acelor zile viitoare. Adică după Răspoimâine a pierdut şirul. Şi a continuat să adune mâncare pentru peste patru zile, şi pentru peste cinci zile şi pentru peste şase… şi tot aşa.

Logica Omului era simplă: dacă mâncarea de Mâine îmi garantează supravieţuirea Mâine, atunci provizii pentru foarte multe zile îmi garantează supravieţuirea pentru foarte multe zile. Iar dacă voi aduna mâncare pentru totdeauna, voi trăi totdeauna.

Pe urmă, Omul s-a uitat în jur şi şi-a descoperit urmaşii lui. Doar ai lui. Care şi ei erau la fel de speciali ca şi el. Şi s-a gândit că nici ei nu ar trebui să moară niciodată, deci ar trebui să fie mâncare şi pentru ei, cât mai multă mâncare, pe care el să o strângă. Iar urmaşii lui, văzând uriaşa cantitate de mâncare pe care o aduna şi o tot aduna părintele lor, tare s-au bucurat şi mult au stat degeaba, siguri fiind că nu vor muri niciodată de foame.

Dacă ar fi fost singur pe lume, poate că nu ar fi fost aşa rău. Doar că Omul nu e singur pe lume. Şi la un moment dat, Omul s-a trezit că nu mai e mâncare în jurul lui. Doar că s-a uitat mai cu atenţie şi a văzut mâncare. Doar că o aveau alţi Oameni. Doar că Omul era mai important decât alţi Oameni, aşa că nevoile lui erau mai importante decât ale lor, aşa că mâncarea lor trebuia să devină mâncarea lui, pentru că era important ca el să nu moară de foame niciodată. Ei puteau să moară, n-avea importanţă. Ei nu erau el.

Aşa că uitaţi-vă cu atenţie la cei trei oameni dintr-o sută care au peste nouă zecimi din mâncarea totală. Lor le e cel mai frică de moarte. Lor nu le ajunge toată mâncarea din lume ca să fie liniştiţi. Şi nici nu se vor lăsa până când noi, ceilalţi nooşapte, nu vom crăpa de foame. Abia atunci se vor simţi nemuritori. Vor avea toată mâncarea şi vor trăi veşnic.

Ilustrația

Reclame

2 gânduri despre „Cum să devii nemuritor

  1. dupa ce am lecturat, incepuse sa nu ma lase un refren al unei melodii de foarte de demult neauzita….refrenul nici macar nu-mi suna in cap cu versuri ca sa pot sa identific melodia. si am lasat-o balta. apoi, am fost martor la un eveniment nu prea civilizat intre oameni cu oameni, si in acel moment s-au declansat versurile refrenului:
    And sympathy is what we need my friend
    And sympathy is what we need
    PAC! m-am uitat la versuri si avea asta in continut si apoi mi-am zis „io-te ba cum lucreaza „chestia”
    cantecul de pe atunci, de cand a fost el compus de prin anii ’60, avea asta:

    „Now half the world hates the other half
    And half the world has all the food
    And half the world lies down and cries: „We starve,
    ….’cause there’s not enough love to go round”

    si acuma, ca un fel de constatare:
    daca e sa luam firul cantecului, prin anii ’60 situatia era ca 50 de oameni aveau din mancarea totala -> creatorul cantecului nu s-a mai dus in zecimi….fiind ocupat pe partea de creatie ca sa gaseasca rima, linia melodica etc si samd

    si totusi…..cum lucreaza „chestia”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s