Cum să vrei ce trebuie

Doamna e cam de vârsta mea. Dacă nu mă uit cu atenţie, nu văd bine limita între faţa ei şi peretele din spate. Sunt amândouă cam în aceeaşi nuanţă de alb-murdar de perete de spital. Anemică. Anemică rău.

Doctoriţa care m-a chemat la ea îmi spune că doamna a făcut o creştere tensională mare în sala de operaţie şi că m-a chemat că bănuieşte ceva atacuri de panică. Operaţia pentru ce? A, pentru fibrom. Deci nu la noi (că noi n-avem ginecologie ca suubii). De aia e şi aşa palidă, că a pierdut o groază de sânge.

Să vedem. Ia povestiţi-mi, doamnă, cum a fost acolo în sală?

-Păi, cum să fie. Când am intrat în sală m-a apucat o criză de spasmofilie. Mi s-a strâmbat gura şi mi-a crescut tensiunea şi doctorul s-a speriat şi a zis că aşa nu mă poate opera, şi m-a trimis să văd ce e cu tensiunea. Cam asta a fost…

-Dar voiaţi să vă operaţi?

-Păi trebuia, că aşa mi-au spus, că de aia mă simt aşa slăbită, de la fibron (asta cu fibron e o mare enigmă lexicală pentru mine, de ce le e oamenilor aşa greu să spună fibrom?). Şi că e musai să îl scoată…

-Dar dumneavoastră voiaţi să fiţi operată?

-Păi v-am spus, trebuia să mă operez, că altfel nu se poate.

-Dar dumneavoastră, în sinea dumneavoastră, voiaţi să fiţi operată?

-Păi dacă trebuia… trebuia să o fac, nu?

-Da, dar eu vă întreb dacă voiaţi, iar dumneavoastră îmi spuneţi că trebuia. Vorbim de lucruri diferite.

-Păi dacă trebuie, ce rost mai are să vorbim de ce vreau eu? Trebuie şi gata, s-a încheiat…

-Dar iată că nu s-a încheiat. Sunteţi în alt spital, neoperată. Că operaţia trebuia, pentru ceva din sufletul dumneavoastră au fost vorbe goale. Acel ceva a făcut să nu se facă operaţia pentru că acea parte din dumneavoastră nu voia să fie făcută.

Cam ca de fiecare dată când se rostesc asemenea cuvinte, în privirea femeii se aprinde ceva. O înţelegere, o deschidere de ochi, un ungher întunecat care se luminează brusc. Ca şi cum omul îşi descoperă o latură de care nu ştia. Şi chiar nu ştia, de fapt.

-Adică vreţi să spuneţi că TREBUIE să vreau să mă operez? Aşa n-o să mi se mai facă rău?

-Nu TREBUIE să vreţi. Doar să vreţi.

-Păi nu pot să vreau. TREBUIE să mă forţez să vreau.

-Dacă o să vă forţaţi, o să fie la fel. Înţelegeţi că o parte din dumneavoastră poate fi forţată să facă lucruri care TREBUIE, dar cu o limită. Operaţia e limita. Dincolo de ea, lucrurile vă scapă de sub control şi partea care nu vrea operaţia face ce face şi vă sabotează. Când spuneţi TREBUIE să vreau e la fel cu a spune TREBUIE.

-O fi cum spuneţi, dar eu tot TREBUIE să fac operaţia aia…

-Doamnă, un lucru e cert. Fibromul e de scos că vă face viaţa groaznică. Vreţi să vă fie scos?

-Păi, normal că vreau.

-Preţul de plătit pentru scoaterea fibromului e operaţia. Plătiţi preţul?

-Da. Dacă nu se poate altfel, da.

-Păi asta e singura soluţie. Singurul mod de a vă scăpa de fibrom e operaţia.

-Păi, atunci o fac, ca să scap de fibrom.

-Vreţi să faceţi operaţia, ca să scăpaţi de fibrom?

-Păi, vreau…

Sclavă ca atâţia alţi sclavi ai lui TREBUIE, femeia e atât de obişnuită să gândească în aceşti termeni, să vadă totul ca impus din afară, contrar voinţei ei. Sclavul lui TREBUIE a auzit cuvântul atât de des în copilărie încât nu se poate raporta în afara lui. Voinţa altora i s-a impus atât de mult în trecut prin acest TREBUIE încât, în faţa oricărui lucru de făcut, el pune TREBUIE din start. TREBUIE să gătească, TREBUIE să facă piaţa, TREBUIE să ia copilul de la grădi, TREBUIE să facă teme cu copilul, TREBUIE să meargă la giob, TREBUIE să orice.

Deşi lucrul e făcut de el, omul pune TREBUIE înainte. El nu face lucruri. El TREBUIE să facă lucruri. El nu vrea să facă lucruri. El TREBUIE să facă lucruri. El nu face lucruri care sunt de făcut. El face lucruri care TREBUIE făcute. Raportarea lui la lucrurile de făcut se face sub forma obligaţiei.

Şi, la fel cum o parte din el se revolta in petto când era copil şi TREBUIA să facă lucruri, la fel se revoltă şi acum o parte din el.

Preţul lui TREBUIE este că, de fiecare dată, unei părţi din noi i se închide gura sau este ignorată. Şi nu poţi să ignori un copil la nesfârşit. Va deveni depresiv sau va izbucni în urlete de furie şi frustrare.

Dacă însă ştii cum să pui problema, poate copilul din tine sau de lângă tine va vrea şi el să facă lucrul care e de făcut. Sau care chiar TREBUIE. Şi atunci şi confortul tău va fi altul în timp ce faci lucruri, pentru că vrei şi ai controlul asupra ta, nu vine nimeni să îţi impună ce TREBUIE.

Ilustrație de Jade

Reclame

2 gânduri despre „Cum să vrei ce trebuie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s