Maturizarea lui Pinocchio

Prima mea carte citită într-o zi, care a fost şi prima carte citită în viaţa mea, a fost Pinocchio.

Poate din cauză că a fost prima, a avut un impact enorm asupra mea. Deşi nu am mai citit-o decât o dată de atunci, încă o ţin minte destul de bine. Drept însă că abia după nişte decenii am reuşit să o percep şi în altă cheie, anume copilul care nu doreşte să se facă mare. Un fel de devenirea eroului, dacă mai ţineţi minte comentariile literare…

Taica Gepetto e bătrân deja şi cu insuficienţă cardiacă şi nici nu ştie să înoate. În plus, e şi singur. Are doar un prietenaş cu care mai mult se ceartă. Orizontul lui e întunecat. Bătrâneţea incapacitantă se întrevede la orizont şi nimeni care să îl ajute când n-o mai putea. Aşa că se gândeşte să facă un copil. Scopul nemărturisit e ca respectivul copil să se facă mare, să meargă la şcoală şi să producă bani.

Și ia bucata de lemn de la prietenaşul cu care se certase-bătuse şi sculptează o păpuşă. Aici nu facem legături cu Pygmalion, bine? Că nu mai terminăm dacă mă iau după mintea mea…

Îl botează Pinocchio. Acum întreb şi eu, ce părinte în toate minţile îşi botează copilul Pinocchio? Dacă nu cumva, inconştient, îşi doreşte ca acel copil să rămână veşnic un pinocchio vrednic de milă și ajutor… cum sună: Domnul Profesor Pinocchio? Sau Domnul Director Pinocchio? Nu sună mai bine: Bă, Pinocchio, unde dracu ai pus mătura aia?

Taica Gepetto îl trimite la şcoală. În concepţia lui, ajungi om dacă te duci la şcoală. Doar dacă te duci la şcoală. Fantasmă din vremuri în care cei școlarizați ajungeau bogați, iar bogații sunt implicit și fericiți.

Iar Pinocchio face, inconştient, tot ce poate ca să saboteze mersul la şcoală. Îşi pierde abecedarul, îşi pierde banii, se ia cu derbedeii la păcănele, se transformă în măgar şi tot aşa.

Dar, oricât de ciudat ar părea şi în ciuda declaraţiilor lui Gepetto, vorbim aici de un cuplu părinte-copil care conlucrează la păstrarea status-quo-ului.

Adică, să fim serioşi, dacă vrei să ţi se ducă la şcoală copilul, nu îl laşi de capul lui. Îl duci la şcoală şi te asiguri că a intrat pe poartă şi mai stai încă vreo zece minute, să fii sigur că rămâne acolo. În schimb, ce face Gepetto? Se împrumută de bani pentru abecedar (uite câte sacrificii face el pentru copil, a dat ultimii lui bani pentru abecedar), i-l pune în braţe bietului copil de lemn şi îl trimite pe uşă afară. Unde? La școală pe dreapta? Cum ajunge ăla la şcoală? Pe cine întreabă? Cum se descurcă? Cum face el faţă tentaţiilor care i se ivesc în drum, fără punct de reper?

Păi simplu. Nu face faţă. Este tentat şi cedează. Şi pierde şi abecedar, şi bani de şcoală şi tot. Iar Gepetto şi fiecare cititor îşi pleacă îndureraţi capul şi îşi zic: vai, ce copil rău! Uite cum i s-au creat toate condiţiile să înveţe şi uite el ce porcărie a făcut… ţ-ţ-ţ… fără să ţină seama că şi Gepetto a contribuit prin absenţa în acele clipe importante. Şi, tentaţie după tentaţie şi prosteală după prosteală, Pinocchio ajunge tot mai rău, ca orice copil neînţeles şi neaprobat, făcând prostii tot mai mari, doar-doar o căpăta şi el atenţie. De orice fel, atenţie să fie…

Pe urmă, când situaţia se îngroaşă grav, soarta şi Collodi îi fac pe cei doi să se întâlnească. În burta la balenă. Din nou, lăsăm paralela cu Iona. Nici nu zicem de Ahab. Taci tu, minte, lasă-mă să scriu!

Gepetto pleacă să îl caute pe Pinocchio la nişte mult timp după ce ăla plecase de acasă şi nu mai dăduse de veste deloc. De ce nu mai devreme, nu ştim. Şi, după ce îl caută haotic prin Italia cea mititică, oarecum urmând traseul lui Il Giro, decide să se urce într-o barcă şi să plutească pe Mediterană precum, vreo sută patrujde ani mai târziu, nişte migranţi, dar în sens invers. Adică se îndepărtează de Italia. Călătorie spre America visurilor oricărui italian de la 1880? Termină, minte!

Halit de balenă, Gepetto se resemnează. Forţa lui vitală e la zero. Abandonează şi căutare de copil şi tot şi îşi construieşte din resturi, în burta balenei, un pospai de gospodărie. (Minte, eşti nebună, lasă-mă cu Robinson!). Şi încearcă să îşi trăiască ultimele zile cu ceea ce îi aduce soarta prin esofagul balenei. Ca orice balenă din cărţi, are un esofag cât un tunel de tren și o voracitate tiranozaurorexică.

Ajungerea lui Pinocchio în  fix aceeaşi balenă şi în fix aceeaşi burtă e de domeniul miracolelor atât de des întâlnite în viaţa oricui. Dar slăbiciunea lui Gepetto, lipsa lui de iniţiativă şi de implicare, resemnarea lui duc automat la parentizarea lui Pinocchio. Adică el devine părintele, cel care are grijă de copilul cel slab şi neputincios, Gepetto.

Şi, odată cu parentizarea şi asumarea responsabilităţii faţă de soarta creatorului său, Pinocchio se maturizează.

Iar când se maturizează destul de mult, apare zâna care îl transformă în copil adevărat, din carne şi oase. Ceea ce nu ni se mai spune e că Pinocchio, deşi copil, e maturizat de experienţele trăite, de păcălelile păţite dinspre vulpe şi motan, de stagiul de măgar, de pericolul înecării, de iniţiativa evadării din balenă, de salvarea de la înec a creatorului său. De tot ce ar fi fost privat dacă ar fi reușit să ajungă la școală. Toate aceste experiențe de viață îl maturizează. Aşa că merită să devină om. Pentru că s-a maturizat, nu mai poate fi păcălit de vulpi, motani, derbedei şmecheri şi păpuşari. Mai ales a învăţat să îi recunoască pe păpuşari. Îi ştiţi, ăia care trag sfori ca să mişte păpuşile cum vor ei…

Oricât pare de ciudat, ajung la concluzia că, dacă Pinocchio se ducea la şcoală aşa cum voia Gepetto, ar fi rămas păpuşă de lemn.

Ilustrația

Reclame

6 gânduri despre „Maturizarea lui Pinocchio

  1. Da corect, dar păpușari…..vor exista întotdeauna și Pinocchio lipsiți de experiență de asemenea. Și UPS. ..tocmai ce spuneam am aflat ca s a intimplat.Din pacate. .Gepetta trebuie sa intervină puțin acum.Multumesc oricum.

  2. Felicitari, domnule doctor! Multumesc pentru „ghidusii” si pentru „ghidare”. Pinocchio ramane personajul meu de poveste favorit.

  3. Nu știam povestea decât vag, o imagine disney cu nasul ce crește și ceva cu burta unui pește. Mulțumesc de repovestire.

  4. Șmecheria cu greierele-conștiință, introdus în desenul animat. e foarte interesantă. Mai și trage de timp cu cântecelele și face vizibil conflictul intrapsihic. Cum ar fi un greieraș d-ăsta pe lângă Raskolnikov?

  5. pe lângă Raskolnikov??? oooo daaaa
    pe vocea lui Caragiu din Actorul si salbaticii: „toporu’, securea si capul mi-l aduci mie, ca sa-l recunosc”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s