Despre respect. Cea mai slabă verigă.

O bună parte din cercetarea pe care o fac asupra unei populaţii cu care mă întâlnesc prima oară se face prin ecranul teveului. Adică stau frumuşel la orizontală şi mă uit la ştiri şi la tocşouri şi la reclame. Bun, bibisi pot să văd şi acasă la mine, nu tre să mă duc în Iuchei. Dar alte programe şi canale englezeşti nu văd acasă, aşa că profit şi eu când pot.

O emisiune concurs numită cinşpe la unu. Adică şaişpe inşi puşi în semicerc în faţa unei semi-leidi care le pune întrebări pe teme generale, dar toate englezeşti. Adică poeţi, scriitori, cărţi, balerine, actori, geografie, istorie, fotbal, crichet, de toate. Toate în legătură cu regatul cel unit al lui regina fostă soacră de leidi Daiana, actuală soacră de leidi Cămila.

La un moment dat, câte un concurent nu ştie răspunsul şi pierde o viaţă. Iar când pierde trei, iese din concurs. Iar moderatoarea îi spune că se teme că e eliminat şi că a fost o desfătare pentru toţi să îl aibă în concurs şi că îl aşteaptă cu altă ocazie. Totul foarte sobru-englezesc şi cu ferplei.

Într-o rundă ulterioară, după ce nişte câţiva din cei şaişpe sunt eliminaţi, cei rămaşi se desemnează unul pe altul care să răspundă. Desemnarea nu se face pe nume, ci pe numărul fiecărui concurent. Iar ceea ce e notabil şi rămâne în mintea mea: fiecare, când cere ca numărul cutare să răspundă, adaugă automat „pliz”. Adică vă rog. Sau te rog. Am urmărit cu tot dinadinsul vreo două emisiuni, pândind pe unul care să nu spună vă rog. A fost unul singur, care cam mustea a concurent testosteronic. În rest, toţi ceilalţi spuneau six, please sau fifteen, please… toţi ceilalţi.

Avantajul de a fi născut mai devreme e că îţi aduci aminte multe din trecut. Şi îmi aduc aminte o emisiune cu oarecum acelaşi format, pe vremuri la o televiziune de-a noastră. Acolo moderatorul (citez spusele cuiva înţelept: despre morţi numai de bine, dar numai adevărul) pândea greşeala concurentului, pierderea dreptului acelui concurent de a continua şi îl elimina cu genialele cuvinte „eşti cea mai slabă verigă”. Sau zicea proastă verigă? Nu mai ştiu… de reţinut doar titlul emisiunii. Lanţul slăbiciunilor. Se pleacă de la premiza că vorbim de oameni slabi… sau cu slăbiciuni…

Comparaţia între cele două emisiuni mi-a venit nu când o priveam pe cea mai recentă. Ci, prin salturile zvârcolite pe care mintea-mi le face, citind o discuţie pe net între doi oameni, unul afirmând că propriul lui copil merită bătut, celălalt afirmând că niciun copil nu merită bătut în niciun caz.

Am intervenit şi eu, doar pentru că discuţia se făcea la una din postările mele, şi am spus că eu cred că nouă, ca populaţie, ne lipseşte respectul. Şi de sine, şi faţă de ceilalţi. Şi că un copil învaţă respectul (sau lipsa de respect) de la părinţi, aşa cum învaţă cum saluţi, cum mănânci, cum mergi pe stradă, cum întinzi mâna, cum relaţionezi cu alţii.

Or, ce respect învaţă un copil de la un părinte care îl pocneşte şi îl bruftuie? Ce învaţă el de la părintele lui (se presupune fiinţa care are în vedere în cel mai înalt grad bunăstarea copilului, nu?) că merită el, ca şi copil, când este bătut şi ocărât şi făcut în toate felurile? Să ne reamintim: lumea copilului diferă de cea a părintelui, iar bătaia şi ocările sunt, de cele mai multe ori, resimţite de copil ca nedreptăţi, lucruri pe care nu le-a meritat. Aşa că el pleacă din familia lui cu o lecţie bine învăţată: el merită să fie tratat fără respect, merită ocărât, merită făcut prost sau drăcuit sau înjurat. Altfel, părintele nu ar face-o, nu? doar e părintele lui…

Şi mai învaţă ceva copilul. Că aşa trebuie să te porţi când eşti mare. Că a face oamenii în toate felurile este apanajul adultului. Că a le încălca drepturile şi a-i trata fără respect (aşa cum adultul părinte se poartă cu el) e o prerogativă firească a adultului.

Aşa cum ziceam în postarea cu tovarăşa Mafia de matematică (surpriză: o colegă de liceu a recunoscut scena şi mi-a scris. Yey!), dacă ţi se predă matematică, vei şti matematică. Poate o vei urî, poate o vei respinge în forul tău interior. Dar vei avea cunoştinţe de matematică. Doar de matematică. Nu vei şti geografie sau istorie sau filosofie. Poate ai vrea să ştii, dar nu ţi s-a predat.

Poate ai vrea să fii respectuos cu alţii. Poate ai vrea ca alţii să te trateze cu respect. Dar nu ţi s-a predat cum să fii respectuos, nici cum să primeşti respectul altora. Ţi s-a spus, când erai copil, când ai greşit: eşti cea mai slabă verigă, ieşi afară. Sau ai fost pocnit. Aşa ai învăţat că se face în cazul greşelilor. Cel mai puternic îi spune celui slab că e slab şi îi calcă drepturile şi demnitatea în picioare. Iar celui slab îi este frică de ce îi va face cel puternic. E mai bine să fii puternic decât să fii slab. Aşa ţi s-a predat lecţia. Aşa şi faci. Altfel nu ştii.

Spuneam în acel comentariu că, atunci când scriu despre copii, eu mă adresez (cel puţin am intenţia) celor încă ne-părinţi. Pentru că predarea respectului începe din prima zi de viaţă a unui copil. Nu e vorba de gesturi sau de vorbe la un copil de o zi. E vorba de energia pe care o simte. În atitudine. Iar dacă acel respect va fi în acea energie şi în acea atitudine, poate peste două generaţii va arăta altfel şi ţara asta.

Spunea un partener de dialog în comentariile de la care am pornit că am produs un copil şi că am aplicat fix aceste principii. Corect. Poate nu am reuşit mereu să mă port cu respect, dar gândul meu a fost mereu că un copil merită respect. Şi acum a crescut şi mă port ca faţă de un adult care merită respect. Iar copilul meu ştie ce înseamnă respect şi aplică lecţia care i s-a predat. Din prima zi de viaţă.

Ilustrația

Reclame

3 gânduri despre „Despre respect. Cea mai slabă verigă.

  1. “Ţi s-a spus, când erai copil, când ai greşit: eşti cea mai slabă verigă, ieşi afară. Sau ai fost pocnit. Aşa ai învăţat că se face în cazul greşelilor. Cel mai puternic îi spune celui slab că e slab şi îi calcă drepturile şi demnitatea în picioare. Iar celui slab îi este frică de ce îi va face cel puternic. E mai bine să fii puternic decât să fii slab. Aşa ţi s-a predat lecţia. Aşa şi faci. Altfel nu ştii.”…..😔

  2. “Ţi s-a spus, când erai copil, când ai greşit: eşti cea mai slabă verigă, ieşi afară. Sau ai fost pocnit. Aşa ai învăţat că se face în cazul greşelilor. Cel mai puternic îi spune celui slab că e slab şi îi calcă drepturile şi demnitatea în picioare. Iar celui slab îi este frică de ce îi va face cel puternic. E mai bine să fii puternic decât să fii slab. Aşa ţi s-a predat lecţia. Aşa şi faci. Altfel nu ştii.”…..😔

  3. geniala asta Sorine:
    „Poate nu am reuşit mereu să mă port cu respect, dar gândul meu a fost mereu că un copil merită respect”
    Bravo si mult respect

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s