Sarcina de cincizeci de ani

Câteodată, oricât ai vrea să nu, meseria asta îţi pune capac. Când  constaţi că, orice şcoală ai avea, oricâtă experienţă ţi-ar dospi prin neuroni, oricâtă bunăvoinţă ţi-ar ţâşni prin toţi porii, tot nu poţi face nimic. Pentru că ai intrat în scenă în actul trei, personajele sunt deja conturate, pe traiectoria lor bine stabilită şi sfârşitul e inevitabil.

Eu am primit două capace în aceeaşi zi. Azi, în ordine cronologică şi a numerelor de pe tricouri, primul capac. Mai următoarele zile celălalt.

Un bărbat. Undeva între cinzeci şi cinşcinci. A venit cu mama, care aşteaptă afară. Îmi întinde o fişă de tratament. Cu un antidepresiv şi un anxiolitic faimos, cu timp scurt de acţiune. Aşa. Şi? Păi, sunt bune? Pentru ce le luaţi? Pentru frică. Ce fel de frică? Când ies afară din casă mă apucă ameţeala şi frica, nu mai ştiu cum să mă întorc acasă mai repede. Aha. Şi când mă duc să mă angajez, sunt bine până ajung la interviu, când sunt în faţă să intru mă apucă frica şi plec. Aşa. Şi ameţesc foarte tare. Şi când le luaţi ce se întâmplă? Păi, mă simt mai bine. Îmi dispare şi ameţeala şi tremuratul mâinilor. Dar tot nu pot să mă duc să muncesc. Păi de când? Păi de vreo câteva luni. Şi până acu câteva luni ce aţi muncit? Am fost la pază. Cât timp? Vreo şase luni. Şi ce s-a întâmplat? Nu am mai suportat stresul, erau tot felul de bagabonţi care furau şi n-am mai suportat. Păi eraţi la pază, nu, adică se presupune că paza are de-a face cu hoţii… Da, dar prea mult stres era. Şi înainte ce aţi lucrat? Păi, tot la pază, dar am tot plecat de fiecare dată, că era prea mult stres. Aşa că stau acasă acum.

Cu cine? Cu cine ce? Cu cine staţi acasă? Aaa, cu mama. Păi nu sunteţi însurat? A, ba da. De fapt, sunt divorţat de mult. Şi staţi cu mama. Da. De ea mi-e cel mai frică. Cum adică vă e frică? Păi da, că mi-e frică de ea. Tot timpul găseşte ceva să fie nemulţumită de mine. Orice fac, tot nu e bine, că de ce nu fac aşa cum îmi spune ea… şi mereu o rog frumos să mă înţeleagă, mereu o rog să nu mă mai cicăle. De dimineaţă până seara, orice fac că de ce fac. Sau că de ce nu fac. Tot aşa mereu. Ştiţi ce e bine cu medicamentele astea? Că înainte să le iau, mereu mă certam cu ea. Acum sunt calm. Tac din gură şi o las să zică, nu mă mai enervez.

Deci acum depindeţi şi cu banii de mama… Da (dezolat) aşa e. Asta e cea mai mare problemă. Că de asta tot vreau să mă duc să mă angajez, dar v-am spus, cum ajung la interviu, nu mai am curaj să intru, mă apucă amețeala și fug acasă. Ce vârstă are mama? Păi, a trecut de şaptezeci. Şi când s-o îmbolnăvi, cine o îngrijeşte? Păi (confuz) cred că eu, că altcineva nu are cine… dacă oi putea şi eu, aşa ameţit şi cu frica să ies din casă… câteodată stau singur şi mă apucă tremuratul, îmi tremură mâinile de nu ţin o cană în mână când mă gândesc ce o să fac eu după ce mama nu va mai fi… eu cui rămân, pe capul cui? Că doar ea are grijă de mine. Chiar, când terminăm de vorbit, o să vrea şi ea să staţi puţin de vorbă. Mi-a zis să vă zic asta.

Bun, să revenim la tratament. Îl faceţi de ceva vreme, da? Da, aşa e. Şi, după aprecierea dumneavoastră, are efectul pe care îl aşteptaţi? Păi nu, de asta am şi venit să văd ce se mai poate face. Aș vrea să pot să mă duc să muncesc, să scap de gura mamei.

O să vă spun părerea mea, că pentru asta aţi venit. Nu v-o impun, nu am vreo supărare dacă o consideraţi eronată. Cu tratamentul, cât mă pricep şi eu, nu se poate face nimic în plus. Îşi face treaba cât îl luaţi, dar de schimbat, nişte biete pastile nu vă pot schimba felul cum vă vedeți în oglindă. Întrebarea e dacă reuşiţi sau dacă veţi reuşi vreodată să vă vedeţi ca o fiinţă independentă. Adică dacă reuşiţi să nu depindeţi de altcineva.

Capăt prima privire ceva mai adultă.

-Şi credeţi că se poate?

M-am înşelat. Întrebarea nu e Credeți că pot? Atunci încrederea mea i-ar da încredere lui. Nu e adultul, e tot copilul care, neîncrezător în producerea unei minuni, speră să se îndeplinească totuşi. Să vină cineva să ceva pentru el… Dacă se poate să ceva cineva, atunci da, el ar vrea…

-Dar vreţi să fiţi independent? -Păi, aş vrea, dar dacă mama ar fi altfel… -Păi nu e altfel, iar ultimii 50 de ani poate v-au convins că nu va fi altfel. Atunci, (dezolat) atunci, dacă ea nu o să mă lase în pace, eu nu pot singur. Trebuie şi ea să mă ajute…

-Cum v-aţi dori ajutorul de la mama? -Păi, să mă susţină în ce fac. Dar ea nu. Indiferent ce fac, nu e bine. Dacă ies din casă, că unde mă duc. Dacă stau în casă: dar nu ieşi şi tu pe afară, că stai toată ziua în casă. Pe urmă, când mă enervează şi urlu la ea, începe să plângă şi să mă facă să mă simt prost… că cică ea şi-a sacrificat viaţa pentru mine şi eu uite cum mă port cu ea. Şi normal că mă simt vinovat şi nu mai ştiu cum s-o împac.

Am lucrat cu oameni ca el, dar erau mult mai tineri, aveau alte resurse şi sufletul mult mai puţin încărcat de vinovăţie. La omul ăsta e mult de lucru, pentru că dureros şi greu de parcurs e drumul prin filiera pelvină spre naştere a unui bărbat de cinzeci de ani. Lucrul cel mai rău e că un eventual proces de terapie va fi sponsorizat de mama, care va stopa sponsorizarea la primele semne de independentizare a copilului. Am păţit-o de câteva ori. Îi dau un număr de telefon al unei colege care ar putea să fie o mamă temporară bună. Sunt convins că e inutil, dar ca să dorm eu bine.

La fel de inutil e statul de vorbă cu mama. Vrea să se schimbe ceva la copilul ei, dar să rămână lângă ea. Ca ea să poată să îi spună ce să facă. În fond, e un copil bun, dar câteodată îl apucă furiile când ea îi spune ce să facă. Deși ea nu îi vrea decât binele. Normal.

Ce rost au vorbele în faţa unei mame ameninţate că i s-ar putea smulge fătul din ea?

Ilustrația

Reclame

2 gânduri despre „Sarcina de cincizeci de ani

  1. In FST, the mother is like the queen in chess. If you move her too early, you get her stuck and you loose the game. So, all you have is the pawn, and the pawn is too afraid to move without permission from the queen. But I feel the same, it is the kind of stuff when only FST is the way.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s