Când prea mult bine te plictisește

Un banc morbiduț de pe vremuri: cică sentimente amestecate ai atunci când îți vezi soacra cum se îndreaptă fără putință de frână spre o prăpastie la volanul noului tău Lamborghini. Roșu…

Am avut o întâlnire zilele trecute care mi-a trezit multe sentimente amestecate. Era un om cu care avusesem niște întâlniri în urmă cu un an sau pe acolo.

Omul respectiv venise atunci, acum un an sau pe acolo, cumva dezorientat. Nu prea știa unde să meargă, încotro să se îndrepte. Avea niște planuri în care nici el nu prea era încrezător, avea niște obstacole pe care le cam hiperboliza, nu prea avea încredere nici în el, nici în susținerea celor din jur… cam așa ceva. Văzut de la depărtare de doi metri, cât erau între noi, părea că nu știe încotro să meargă și mai ales de ce. Și mai ales nu prea se credea vrednic să meargă spre undeva.

Au fost întâlniri spornice, să zic vreo doojși ceva, și care s-au întrerupt din cauză că am căzut de acord că mai departe nu putem merge atunci. Erau cam multe variabile care nu depindeau de el, și a evalua urmările tuturor combinațiilor de variabile era imposibil. De fapt, ce mă interesa era să aibă încredere în el că o poate scoate la capăt cu orice combinație, oricât de vrăjmașă, de lucruri pe care nu le putea controla. Aici a fost ceva de muncă, dar să spunem că am dat, fiecare separat și în echipă, ce aveam noi mai bun de dat. Așa că a rămas că ne mai auzim după ce se așterne praful peste lucrurile care tocmai erau pe cale să se întâmple…

Zilele trecute, taman la începutul celui de-al doilea semicentenar al vieții mele, ne-am văzut din nou pentru câteva minute. Aici au apărut sentimentele mele amestecate. Pe de o parte, eram mulțumit că munca noastră dăduse rezultate. Omul era ok, făcea față cu succes problemelor și, cum prea bine și cu satisfacție bine temperată o spunea, era bine. Chiar așa. Pentru cei care nu faceți meseria asta, nu știți câtă satisfacție se poate simți când un om cu care ai lucrat în trecut vine și îți spune că e bine, dar așa, cu gura plină, fără ezitări și fără îndoieli. E ca și cum un tablou restaurat îi spune restauratorului: bă, dar bine m-ai restaurat și frumos mai arăt acum… mândru mi-s…

Și totuși… ce căuta din nou la mine? Că venise nu să se și să mă laude, asta putea și la un telefon. Venise că nu se mai bucura. Nu depresiv, nici vorbă. Adică nici vorbă de anhedonia din depresie, aia cu lipsa plăcerii la activități care anterior îi făceau plăcere (scârbavnicul deseme-ve dixit).

Nu. Omul ăsta nu se mai bucura punct. Nu avea nici un alt element cu care să asociez asta și să mă duc spre ceva mai clinic. Dormea bine, mânca bine. Funcționa și la job și acasă în familie. Relația maritală chiar era ok acum. Repet, el singur spunea: chiar sunt bine. Și nu o spunea, repet, nici ca să mă mintă, nici ca să se mintă. Chiar așa îi era. Bine. Și nu putea să se bucure de binele ăsta.

Și m-am simțit atunci ca un naturalist care găsește un exemplar dintr-o specie nouă. Mă uitam, încercam să îl bag într-o specie pe care o cunoșteam și, oricât încercam, trebuia să recunosc. Eram în prezența unui exemplar necunoscut. Era omul care nu se putea bucura că îi merge bine. Era plictisit de atâta bine.

Avem, fiecare dintre noi, multe sute de generații de oameni în urma noastră. Și aceste sute de oameni, ai căror cromozomi îi moștenim, au dus-o rău majoritatea vieților lor. Scurtele momente de bine au venit și au întrerupt fondul necazurilor, neînțelegerilor, certurilor, amarurilor, relelor, neajunsurilor, umilințelor, depersonalizărilor. Au învățat, generație după generație, că te bucuri degeaba când e bine, că după aia vine răul și necazul și amarul și degeaba te-ai bucurat. Generație după generație de părinți au transmis, de cele mai multe ori fără vorbe, doar prin gesturi, atitudini, energie, mesajul că după bine vine rău și că nu are rost să te bucuri când ți-e bine. Așa că am învățat să reacționăm la rău și prea puțin la bine. Am învățat că de rău te întristezi și te superi, iar la bine nu te bucuri, doar te încordezi în așteptarea răului de după.

Iar acum vedeam un om căruia îi mergea, prea puțin important că de la terapie sau nu, bine de multă vreme. Și el nu se putea bucura. Era bine de prea multă vreme și obosise să nu fie și rău.

Dar era și rău în viața lui de azi. Am căutat împreună răul și a reușit să îl găsească. Dar era un rău de toate zilele. Pe care îl putea rezolva, singur sau cu cei din jur. Îl putea rezolva, așa că răul ăla nu mai era rău. Era doar o problemă de rezolvat. Și cel mai mulțumit și, în același timp nemulțumit, am fost când am înțeles că și munca noastră comună contribuise la asta. Cumva, omul devenise stăpânul soartei lui, răul devenise o problemă de rezolvat. Așa că nu mai era un dușman de învins, după care exulți și te bucuri. Doar mergi mai departe. Fără să te bucuri.

Pentru că lecția cu care el venise la întâlnirile noastre era că te bucuri doar când învingi răul, nu când o duci doar bine. Iar lecția învațată în întâlnirile noastre era că viața nu are rele. Are probleme pe care le rezolvi sau nu, dar că starea de bine nu depinde de asta. Te bucuri că trăiești. Atât.

Așa că a plecat să înțeleagă, cu un alt ghid, cum să se bucure când îi e bine, nu doar când îi lipsește răul. Iar eu am rămas să îmi văd mai departe de ultimul semicentenar al vieții mele, cu bine și rău…

Ilustrația

Reclame

2 gânduri despre „Când prea mult bine te plictisește

  1. Mda,bine spus ,serios.
    Și deoarece merg zâmbind cu gândul la postare pe un drumeag spre o balta unde se pescuiește : peste, am sa încerc un exercițiu :
    starea mea de bine vs..pesti😆

  2. Păi prin definiție îi era, de fapt, rău, pentru că nu se putea bucura. Oricât de bine ar fi arătat contextul lui obiectiv măsurat.
    Subiectiv, se simțea mizerabil.
    Bine că a venit înapoi la tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s