Despre tablouri și rame

Acum, la apus de carieră, năvălesc amintiri. Fiecare se consideră atât de valoroasă încât se calcă pe picioare să se bage în faţă şi să fie luate în seamă.

Mi se impun atenţiei (nu că vreau eu numaidecât) două momente în care am folosit aceeaşi tehnică. La primul o să fie în paranteze și ceva ajutor. La al doilea nu.

Momentul 1: femeie cu doi copii măricei. Divorţată. Relaţie distantă, dar amicală şi civilizată, cu tatăl copiilor după divorţ. De vreo trei ani într-o relaţie cu un tip. Relaţie bună a tipului cu copiii. Relaţie bună a ei cu tipul până în urmă cu vreo şase luni faţă de momentul povestirii. Acum vreo şase luni răcire a relaţiei, urmată de semi-plecarea tipului. Perioadă de şase luni în care femeia suferă de despărţire şi părăsire, iar tipul intră în modul vine-pleacă. Adică vine când îi vine şi pleacă când îi vine. Primit cu speranţă de fiecare dată de femeie, sictirit de fiecare dată de copii, care nu îl pot ierta că a făcut-o pe mama să sufere. Iar mama suferă de fiecare dată când tipul pleacă.

După şase luni de asemenea regim, sătulă de situaţie, femeia mă întreabă: până la urmă ce să fac? Mai încerc, mai trag nădejde, mai aştept? Sau…?

Tehnica pe care am folosit-o este re-înrămarea. Adică iei un tablou şi, fără să pui pensula pe el, îi schimbi rama şi vezi cum se vede cu noua ramă. Cu noua ramă tabloul arată aşa:

Ai acasă un borcan închis cu capac. În borcan e o substanţă (adică relația cu tipul). Nu ştii ce e substanţa (relația e de nerecunoscut față de cum era). Pe borcan nu e nicio etichetă (adică nu știi cum stai acum cu relația). Nimic din conţinutul borcanului nu îţi e cunoscut (adică nu poți face față relației așa cum e acum). Îţi aduci aminte vag că ai pus ceva în acel borcan, dar acum conţinutul borcanului nu îţi evocă nimic cunoscut. Culoarea şi consistenţa conţinutului se schimbă de la zi la zi, aleator şi impredictibil (de fiecare dată, nu știi ce se va întâmpla în relația ta). Întrebare: deschizi borcanul? În casă, când sunt şi copiii de faţă?

Momentul II: femeie cu doi copii mititei. Căsătorită. Calitatea relaţiei maritale: neimportantă. Problema: copilul cel mare, X, deşi mititel, din ce în ce mai depresiv, mai apatic, se opreşte în mijlocul jocului şi începe să plângă. Motivaţia lui: eu sunt tot timpul de vină pentru ce i se întâmplă lui Y (copilul cel mic). Adică tanti bona tot timpul se poartă urât cu mine, tot timpul pe mine dă vina pentru tot ce i se întâmplă celui mic, ţipă la mine, îmi spune că nu fac nimic bine. Şi ieri în parc, Y era să cadă din leagăn şi a dat vina pe mine, că eu cică îi făcusem vânt prea tare. Şi mereu îi dă lui de mâncare şi mie îmi zice să îmi iau singur. Şi uită să ia şi sticla mea de apă în parc şi nu vrea să îmi dea apă de la Y… aşa că eu sunt de vină pentru toate.

Iar mama mă întreabă: ce să fac cu X, ce mă sfătuieşti? Să mă duc la psiholog? Că de vorbit cu bona am vorbit şi acum şase luni pentru aceeaşi problemă. A fost mai bine ceva timp, după care a reînceput. Chestia e că Y e foarte ataşat de bonă, se simte extraordinar de bine cu ea şi are foarte mare confort cu ea. Ce să fac?

Să apelăm, din nou, la re-înrămare. Ai două plante pe care eşti obligată să le creşti în acelaşi loc. Observi că tot mediul, adică lumina, umiditatea, atmosfera, energia locului, toate astea îi fac foarte bine unei plante. Ea creşte, prosperă, îi dau crăci şi frunze la greu, cu totul dă senzaţia de ok. Cealaltă plantă tânjeşte. În acelaşi mediu, cu aceeaşi umiditate, lumină, atmosferă, nu se simte deloc bine, e vlăguită, are crengile aplecate, de mult nu a mai dat frunze noi. Nu moare, dar nici bine nu se simte. Ţii la fel de mult la cele două plante şi nu le poţi separa una de alta, dar le poţi duce pe amândouă în alt loc, unde poate uneia îi va merge mai rău, iar alteia îi va merge poate mai bine. Ce faci?

În timpul dialogului terapeutic apare mai mereu câte un punct nevralgic. Poate nu în fiecare întâlnire, dar. E atunci când apare tentaţia răspunsului directiv la „o, mărite oracol atoateştiutor, spune proastei de mine care sunt ce să fac… ”

Da, e tentant. Ce uşor e să zic: păi fă aşa. Sau fă altminterea. Sau invers. Sau nu mai fă. Şi am rezolvat problema, nu? Nu de asta vorbim, să rezolvăm problemele cu care ai venit? Uite, fă aşa şi gata, se rezolvă. Mai ai şi altele? Dă-le-ncoa, să vezi ce repede le rezolv eu pe toate…

Tentaţia e mare. Ar fi cazul însă să nu uităm ceva: omul a venit la un ghid, nu la un hamal. Măcar în teorie, terapia este despre ghidare, călăuzire, îndrumare, explorare, descoperire, redefinire. Nu despre cărat în braţe sau împins de la spate. Terapia nu e despre hamalîc (ştiu, era de scris cu â). Nu e despre „hai să îţi arăt eu cum se face şi ce ai de făcut este să faci cum fac eu. Eventual să mă şi admiri că eu pot şi tu nu.”

Re-înrămarea asta (sora mai mare a unei metafore) e utilă pentru că scoate omul din situaţia lui concretă. Păstrând totuşi esenţa situaţiei, îl transpune în altă situaţie, la fel de concretă, dar ipotetică.

Şi îi schimbă perspectiva. Şi îi permite să gândească altcumva.

E lucru constatat: după vreo câteva minute de căutat soluţii la o problemă, creierul începe să gândească în buclă. Adică revine la prima soluţie pe care o ouat-o. E tendinţa de confirmare de care ziceam acum ceva vreme. Şi începe să facă lupinguri ideative şi revine obsedant la aceleaşi soluţii pe care le-a şi respins. Nu contează că le-a respins, le mai examinează o dată. Poate erau bune. Şi iar, şi din nou. De aia  unele probleme sunt insolvabile. Soluția există. Doar că omul nu o poate vedea pentru că e în problemă.

Re-înrămarea îl scoate din problemă și din buclă. Îi dă o altă problemă de rezolvat. E aceeaşi, dar are altă ramă. Şi, aproape întotdeauna, pentru că nu mai e vorba (sanchi!) despre el şi problema lui, reuşește să găsească soluţia. Plus că soluția e de la acel om și scutește terapeutul să-i ofere propria soluție.

Ilustrația

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s