Fierăria unde sculele se urăsc între ele

Era, nu prea demult, aproape de zilele noastre, un fierar. Care avea un atelier ticsit cu scule de toate felurile. Şi ar fi putut fi un fierar bun, şi ar fi putut făuri lucruri frumoase, care ar fi avut căutare peste tot în lume. Doar că… nu prea știa să se poarte corect cu sculele lui. De exemplu:

Într-o seară, terminând lucrul, lăsă barosul din mână şi mângâindu-l cu dragoste, zise ca pentru el: Ce m-aş face eu fără tine, mă baroase barosane? Nu aş mai putea lucra nimic… bună sculă eşti… Şi plecă în treaba lui de fierar care îşi încheiase ziua…

În urma lui, cleştele de fierărie se uită lung la baros şi spuse ca pentru el, deşi fu auzit până şi de lampa de sudură din colţul întunecat al fierăriei:

-Ce să zic, mare sculă şi barosul ăsta… dacă n-aş fi eu, cine i-ar mai ţine fierul încins să-l bată el, marea sculă cea lăudată de stăpân…

-Ce-ai spus, mă? se răsti barosul la cleşte. Adică ce vrei să spui, că tu eşti mai tare ca mine? Păi tu poţi să ţii fierul ăla încins până se răceşte, dacă nu vin eu să-l bat… altfel, cine l-ar bate?

-Ia, interveni ciocanul, ia v-vezi că nu e-eşti s-singurul care p-poate bate fierul p-pe aici… c-când are s-stăpânul de b-bătut lucru de f-fineţe, p-pe cine ia, n-nu pe mine? C-că b-bruta de t-tine ar s-strica t-toată l-lucrarea…

-Ce să zic, replică barosul, de parcă mare scofală faci şi tu, fonfăitule… cât dai tu de o sută de ori, eu dau o dată şi gata… pierde timpul cu tine stăpânul… te mai bagă în seamă aşa, când oboseşte să dea cu mine…

-Da, interveni şi nicovala, dar fără mine, pe ce ar ţine fierul încins ca să-l bată? Fără mine, aţi fi fără rost cu toţii… eu sunt baza. Voi vă stricaţi, vă rupeţi, vă înlocuieşte… eu sunt cea mai bătrână de pe aici…

-Iaca vorbi şi bucata de fier bătrână care a rămas fără minte, grăi şi forja… nu vedeţi că sunteţi fără minte cu toţii? Păi dacă nu încing eu fierul, poţi tu, nicovală, să ţii fierul pe tine până poimarţi… şi voi, ciocan şi baros, aţi da în el doar să faceţi gălăgie… mie mi se datorează  toată treaba de pe aici… fără mine aţi fi doar o adunătură de scule proaste… Eu fac atelierul să fie atelier…

-Şi fără noi, care să ardem în tine şi să facem căldură, cum s-ar încinge fierul? se auziră şi vocile cărbunilor din colţ. Ar sta fierul în tine, forjă, rece şi insensibil, că doar tu nu poţi singură să încălzeşti nici o muscă…

-Mă rog, şi ce foc aţi face voi, murdarilor de cărbuni care sunteţi voi murdari, dacă nu am face noi curentul care e curent? Aţi face un foc care s-ar stinge imediat fără noi… noroc că existăm şi că vă dăm la toţi de lucru, importanţilor care sunteţi voi importanţi, ziseră şi foalele în felul lor inconfundabil.

-Iete şi burduful plin cu ifose ce zice, răbufni barosul. Mai închide-ţi tubul ăla, că pute aici de câte aere îţi dai… auzi, că depind eu de o băşică plină cu pârţuri puturoase…

-Grobianule, sculă fără minte ce eşti, dar cine îţi dă ţie voie să jigneşti pe toată lumea aşa? strigă indignat cleştele. Ce crezi, că dai cu vorba în noi cum dai cu tine în fier? Nici măcar o parte mobilă nu ai, ţeapănule şi rigidule! Nici pic de mobilitate, doar zdrang şi trosc! Atâta poţi să faci!

-Da? zbieră barosul înfuriat. Doar zdrang şi trosc! Uite, zdrang şi trosc! Se repezi la cleşte şi îl pocni zdravăn, apoi se întoarse şi spre foale şi le pocni cât putu. Foalele căzură pe jos şi suspinară: văleu, ne-a rupt spinarea… suntem sparte…

-Cum îndrăzneşti, brută necioplită! strigă şi forja şi, până să-şi revină barosul, îi și arse jumătate din coadă.

Ciocanul sări, din solidaritate baroso-ciocanică, şi dărâmă cu avânt un perete al forjei, care se prăbuşi cu zgomot peste cărbunii de lângă, iar un nor negru se ridică de acolo şi acoperi scena luptei care se încinsese între toate sculele, pentru că şi cele care stătuseră până atunci cuminţi, atârnate pe pereţi sau rezemate în colţuri, s-au simţit datoare la un moment dat să participe la bătaie, să susţină fiecare că este cea mai importantă şi că fără ea nu se poate face nimic în fierărie…

Iar a doua zi, fierarul se luă cu mâinile de cap când intră în fierărie şi văzu dezastrul, cum tot atelierul lui era ruine şi nici măcar o sculă nu mai era întreagă la minte sau la trup.

PS1: asta nu e povestea mea. Pe vremuri era o cărţulie, se numea Şoarecii cărturari, a unui autor bulgar (Gh. Karaslavov, al cărui nume îl uitasem, noroc cu netul), care avea multe poveşti cu tâlc. Asta e una din ele, reconstituită din amintiri de acum treişcinci de ani.

PS2: Dacă povestea vă aminteşte cumva de niște creşteri şi scăderi de salarii, sau în general de România ultimilor treijde ani, e treaba voastră. Eu cu gândul la aşa ceva am scris. Adică pentru toţi cei care sunt implicaţi în fierărie şi au fost uitaţi, pentru că nu au fost consideraţi importanţi (psihologi, kinetoterapeuți, biologi, infirmiere, brancardieri, tesa și alții cărora le cer iertare dacă i-am omis). Sau poate fierarul a lăudat doar barosul cu o intenţie ascunsă? Noooo, nu poate fi aşa tâmpit să vrea să-şi distrugă fierăria…

Ilustrația

Reclame

4 gânduri despre „Fierăria unde sculele se urăsc între ele

  1. Intentia o fi fost divide et impera. Divide a iesit foarte bine. De condus nu cred ca mai au mult, la cat haos si invrajbire au creat in tara asta.
    -ghiocel32

  2. am avut un fierar vreo 10 ani in mandatele insumate ce proceda altfel. in loc de lauda, striga catre una din scule „esti un hot! te stiu c-ai furat! toata lumea atentie: hotul!” si toate celelalte scule se uitau manioase in directia indicata de catre fierarul de atunci. si tot asa timp de 10 ani, fierarul acela din ce in ce mai marinat instiga la vrajba si ura. apoi a urmat mana de „tineri frumosi si liberi” scandand cu pietricele in peturi nestiind ce-i mana pe ei in lupta si nestiind ce vrea acel Apus.
    poate pe accentul lui Richard Burton
    „and slowly and surely they do their plans against us” sa mai capeti putina echilibristica si sa nu te pierzi in inconstienta in timp ce urmaresti asta:

    ce rezonanta capata acum cuvintele acelei scule care striga asta prin ’78 – ’79

    What shall we use to fill the empty spaces
    Where waves of hunger roar?
    Shall we set out across the sea of faces
    In search of more and more applause?
    Shall we buy a new guitar?
    Shall we drive a more powerful car?
    Shall we work straight through the night?
    Shall we get into fights?
    Leave the lights on?
    Drop bombs?
    Do tours of the east?
    contract diseases?
    Bury bones?
    Break up homes?
    Send flowers by phone?
    Take to drink?
    Go to shrinks?
    Give up meat?
    Rarely sleep?
    Keep people as pets?
    Train dogs?
    Race rats?
    Fill the attic with cash?
    Bury treasure?
    Store up leisure?
    But never relax at all
    With our backs to the wall.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s