Cum am fost suspect de crimă

Unul din visurile mele a fost să fiu actor. Nu să mă fac actor. Ci să joc un rol pe scenă. Preferabil de improvizație. Și doar unică reprezentație. Am suficient histrionism prin neuroni ca să mă dau în spectacol în fața multor oameni. Cumva, tendința asta spre improvizație m-a ajutat în meserie, unde aproape niciodată nu m-am cramponat de niște tehnici fixe, ci mereu mi-a venit să fac lucrurile în felul meu, în afara canoanelor. Păstrând mereu scopul, dar procedând mereu altfel. Aproape niciodată cum mi se spunea, aproape mereu cum îmi spuneam.

De asta nu mi-ar fi surâs să fiu actor, cu tot respectul și admirația pe care le am pentru orice om care e capabil să facă un lucru pe care eu nu pot să îl fac. Aceeași reprezentație prea multe seri la rând. Un regizor care să îmi spună ce să fac. Sunt prea lup singuratic să fiu confortabil cu așa ceva. Să am ceva de făcut pe scenă, să aleg singur calea de ajuns acolo, de fiecare dată altă cale, să nu mă plictisesc eu de mine, să lipsească cineva care să îmi spună cum să fac, așa ceva da, asta vreau. Veșnica mea problemă cu autoritatea.

Ei bine, zilele trecute am avut una din cele mai intense experiențe din viață. Am fost la un joc special de escape. Am fost, timp de trei ore și mai bine, într-o cameră cu alți douăzeci de oameni. Eram în anul 1940, eram într-un conac american și noi toți eram suspecți de crimă. Și aveam trei ore să descoperim care dintre noi era criminalul. Și fiecare interpretam un personaj care o cunoscuse pe victimă și fiecare dintre noi avusese motive să o suprime.

Să interacționezi trei ore cu persoane necunoscute, care interpretează personaje necunoscute. Ce vis frumos devenit o realitate superbă. Să fie mereu o surpriză ceea ce se întâmplă, ce ți se întâmplă, să faci lucruri să se întâmple ție și altora. Să încerci să ghicești gânduri și intenții în spatele unor cuvinte. Să urmărești doi oameni de departe și să urmărești limbajul corpului. Să fii abordat de diferiți oameni care vor câte ceva de la tine și să îi abordezi pentru că vrei ceva de la ei. Și mereu să te păstrezi în rol, să fii cine ți s-a spus că ești.

Cu reguli diferite de viața noastră obișnuite. Cu reguli de anii patruzeci, cu spectrul vinovăției deasupra noastră, fiecare cu misiunea lui secretă pe care nimeni altcineva nu o știa, cu ochii în patru și urechile ciulite la tot și toate din jur.

Și să știi că totul e un joc din care oricând poți, dacă vrei, să ieși. Dar nu vrei să ieși, pentru că ai doar trei ore și e foarte intens, pentru că trăiești viața altuia. Poate cele mai intense trei ore din viața mea. Și le compar cu examenele de intrare la medicină, cu examenul de rezidențiat, cu orele când așteptam nașterea copilului.

O să vreau să aduc laude și mulțumiri echipei care a organizat jocul. Intriga, personajele, scenografia, recuzita, gradarea evenimentelor, prezența de spirit în fața inițiativelor noastre, ajutorul discret și eficient, toate astea merită aprecieri. Dar dincolo de organizare și de jocul lor care ne-a ajutat jocul nostru, mai e o performanță pe care profesionistul din mine o apreciază cu atât mai mult.

Ce vreau să spun: pregătirea jocului a inclus și un chestionar, simplu de completat, cu câteva zile înainte de joc. Era un soi de chestionar de personalitate, de completat în trei minute, cu date minime despre mine. Absolute minime. Fără modestie, eu nu aș fi înțeles nimic despre o persoană care ar fi completat acel chestionar. Ei bine, oamenii ăștia au reușit, cu acele date minime despre cum suntem fiecare, fără măcar să ne cunoască nici fețele, să ne distribuie atât de bine în personaje, încât fiecare dintre noi s-a comportat absolut natural. Și de aia jocul a și fost așa de reușit. Chiar și persoanele timide au avut de făcut personaje timide, chiar și persoanele carismatice au avut de făcut personaje populare. Chiar și eu am avut fix personajul care mi-a venit mănușă.

Dar despre personajul meu și ce am învățat jucându-l, ne auzim aici zilele următoare.

Ilustrația e din fotografiile lor de facebook. Nu recomand de obicei nimic, dar asta chiar merită să alocați o seară de vineri.

Reclame

Un gând despre „Cum am fost suspect de crimă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s