Despre oameni și diamante

În anul doi de facultate, într-o noapte de discuţii cu colegul meu Mitică, am inventat împreună o metodă revoluţionară de privit cu raze X în corpul uman. Eram atât de entuziasmaţi încât nu doar că făcusem, spre dimineaţă, planul de mers în weekend la Bucureşti la OSIM să ne înregistrăm epocala invenţie, dar cumva plănuisem deja şi discursurile la primirea Nobelului. A doua zi am aflat, dezamăgiţi şi brusc dez-nobelizaţi, că tomografia computerizată fusese inventată de mult. Noi eram ăi vinovaţi că eram abia în ani mici de facultate şi nu citeam cărţi mai complicate…

O bună parte din lucrurile pe care le-aş avea de spus au mai fost spuse. Ori de alţii, caz în care mă dezumflu (cum a fost chestia cu Pirandello de zilele trecute), ori de mine, undeva pe aici, dar în trecut, caz în care mă dezumflu, dar cumva mai incomplet…

Cu multe postări în urmă mă luam de un desen animat cu Spongibobscuerpents. Dacă nu aveţi bunătate să daţi cu degetul sau mausul pe numele colorat, vă spun eu pe scurt: un bureţel de baie, superdrăguţ şi amabil, are brusc impresia că prietenii lui profită de el, aşa că se decide să devină inversul lui. Şi îşi cumpără o faţă abrazivă și verde, ca aia de curăţat tava după o friptură la cuptor. Aşa că devine brusc urâcios, obraznic, neajutător, nesimţit la nevoile celorlalţi. Pe urmă i se face ruşine cât e de alea de mai sus, aşa că se chinuie şi reuşeşte, după mult chin, să îşi scoată partea abrazivă şi reîncepe să se comporte ca înainte. Poate adultul care a scris asta o fi crezut că e moralizator. Poate.

Dar e foarte greu pentru un copil să înţeleagă schimbările astea bruşte de comportament ale bietului bureţel. De ce să vrei să fii altfel, exact invers decât eşti de obicei? Şi pe urmă de ce vrei să te schimbi la loc?

Copilul e în continuă creştere şi schimbare. El nu stagnează suficient pentru a se vedea pe sine ca având un comportament constant. Aşa că el nu funcţionează ca un adult, care zice: Bă, de mâine chiar nu se mai poate, schimb ceva la mine. Hotărârea asta a adultului, bună sau rea, vine în urma unui proces de autoanaliză a trecutului. Am făcut aşa şi ieri, şi alaltăieri, şi acum trei zile şi luni şi ani, gata, m-am săturat, fac o schimbare. Viaţa copilului este o continuă schimbare şi o continuă experimentare. El nu poate schimba ceva la sine. El spune: azi sunt așa. Ieri nu-mi amintesc, mâine încă nu știu. De aia desenul e cumva pazălitor pentru un copil.

Dar chiar şi pentru un adult schimbarea la osutăobzeci de grade e imposibilă. Sau incompatibilă cu supravieţuirea, ca rotirea gâtului cu aceleaşi osutăobzeci de grade.

Recent vorbeam cu o doamnă, foarte bine mobilată cu neuroni şi sinapse. Doamna, prin personalitatea cu care a venit de la maternitatea unde i s-a dat naştere, dar şi prin lecţiile învăţate în familie, are un anumit fel de a se purta cu bărbaţii. Adică îi domină, le cere, vrea să obțină de la ei ceea ce îşi doreşte să obţină, îi împinge de la spate să progreseze (pentru că îi ia cumva dintr-o poziţie inferioară) şi vrea să devină aşa cum vrea ea să fie. În același timp ea vrea să fie și bărbaţi, adică să aibă iniţiativă şi cohones, să se descurce, să câştige bani mai mulţi decât ea (lucru destul de greu la modul practic), dar să fie şi sensibili, băgători în seamă, deschiderea uşii, ţinutul hainei alea-alea. Adică ia un băiat, îl creşte să devină bărbat, și se miră că ăla pleacă să îşi caute pe alta, după ce se face mare.

Discutăm câtva timp pe acestă temă şi doamna se cam lămureşte că îşi doreşte luna de pe cer. Adică şi frumoasă, şi lăptoasă, şi devreme acasă, nu prea merge. Iar doamna ia hotărârea să se schimbe radical în ceea ce priveşte relaţionarea ei cu bărbaţii. Şi de la început îl lasă pe el să aibă iniţiativa, să decidă el restaurantul, el meniul, el locul unde merg, el poteca de apucat, el trotuarul de mers, el programul de weekend, el tot.

Şi e falsă. Atât de falsă încât nici ea nu se suportă.

E falsă pentru că neagă tot ceea ce este. Vrea brusc să fie ceva ce nu a fost vreodată. Ca Spongibob care îşi pune o folie abrazivă şi din molicel devine superscârbos, doamna se transformă, dintr-o mamă dominatoare care oferă totul bărbatului-băiat de lângă ea, într-o fetiţă neajutorată care aşteaptă totul de la un tată.

Şi e falsă. Atât de falsă încât nici ea nu se place.

Pentru că ea vrea să fie altfel decât până acum. Și dă cu buretele peste ea care a fost până acum și vrea brusc să fie altceva, iar de ea cea veche nici să nu mai audă. De ce nu merge?

Pentru că dezvoltare personală nu înseamnă să negi ceea ce eşti şi să fii brusc altceva-invers. Ci autocunoaştere. Autoexplorare. Descoperirea unor lucruri care existau în tine necunoscute şi nebănuite. Şi poate mai bune decât ce ştiai până acum despre tine. Redefinire nu înseamnă să îți ștergi vechea definiție și să scrii alta. Înseamnă să îți îmbogățești vechea definiție.

Înseamnă să renunţi la stadiul de bureţel de baie cu feţe puţine, una moale pentru farfurii bine înmuiate, alta abrazivă pentru tava cu sos de friptură ars pe margini. Înseamnă să îţi descoperi alte feţe, pe care nu le ştiai sau bănuiai, să ai şi alte feluri în care să te porţi. Care nu exclud felurile tale de până acum, care nu te neagă pe tine ca persoană care ai fost până acum.

Înseamnă să fii un diamant cu multe feţe, iar lumina, aceeaşi lumină mereu, să treacă prin tine diferit, după faţa pe care cade. Şi tu să te luminezi diferit.

Ilustrația

Reclame

3 gânduri despre „Despre oameni și diamante

  1. dar asta e valabil si la domni….aaah da, despre oameni, uite ca zice bine titlul.

    pai plecand astfel de la maternitate si trecand prin lectiile din familie invatate, ajungand in lumea cea mare, cu un oarecare gol „acolo unde nu e nimic si totusi e, acea sete care te soarbe”, una dintre capcane in care ai putea sa cazi, e si cea a „personalitatii alfa”.
    Si apoi cazut, cu aferentele frici „care pe care domina aici”, „victima-calau”, „frica de abandon”, „frica de a pierde tot” „obsesia cererilor” si etc si samd. Pai nu? Pai da, ca dintr’astea ofera „mobilarea buna cu neuroni si sinapse” atunci cand in oglinda te privesti si numai p’aia o vezi.
    Si atunci cum sa faci? ca vorba aia: „Domne, ce ne facem? Ca impotriva vointei noastre, dam mereu de dracu” n-am zis-o eu, regretabilul Dem Radulescu sa-i fie odihna usoara (aici sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cho9WnSpImI ) a se observa ca-s 3, da? ce pura coincidenta cu Byrne….dar asta altadata…
    Si de la dracu ajuns a lui Dem Radulescu, venea Mefisto a lui alt mare regretat, nea Toma Caragiu: „Pai cine? Eu l-am pus?”….dar si astea altadata…..

    Pai si daca te duci in tine? zic si eu…..pana unde? pana acolo unde a inceput procesul de identificare a omului din tine cu „mobila aia buna cu neuroni si sinapse”. Si te mai duci o data si inca o data si de cate ori va fi nevoie ca sa nu te mai pierzi in Sinele construit de mobila aia si de cererea „transformarilor”. Pierderea-i inconstienta. Si in umbra acelui mobilier, se aduna cate ceva si incepi sa le observi.
    Si poate asa te accepti pe tine.
    Si da, nu este necesar a sterge cu buretele nimic. Si da, nu e musai sa schimbi nimic la X, la Y si asa si mai departe. Trecutu-i trecut, viitorul cine stie….eeeh prezentu-i treaba. cu acel „faci rai din ceea ce ai”
    pai si nu-i riscant? pai e….dar e vie si nu-i moarta. Incepe descoperirea in tine de a fi tu Observatorul a tot ceea ce-i in tine. A fluctuatiilor de stari si ganduri venite nu din afara, din exterior, ci venite din EU-ul emotional si EU-ul rational care au ştanţa in ADN(de la maternitate cum bine zice naratorul acestei postari) si tiparul in aia 7 ani de acasa(„lecţiile învăţate în familie” tot dupa cum bine zice naratorul) si le accepti observandu-le. Aici cand le accepti, observa daca doare atat de tare incat te „paralizeaza” si nu mai poti actiona. Ca sa poti sa-ti directionezi starile conform Sinelui tau adevarat. Observa rezistenta „mobilei”: prin cate suferinti si dureri te-a facut sa te identifici cu cel/cea ce esti Acum.
    Observa in tine de unde vin pornirile de a domina, de a schimba pe altcineva si etc. In fetita/baietelul neajutorat(a) de „acolo” unde-i jur imprejur de Sine si nu e Nimic si totusi E(vorba Luceafarului) si atunci, poate ca „mobila aceea, buna cu neuroni si sinapse” incepe a se vedea a fi doar chip de lut si cu el poti sa faci tot ceea ce vrea sufletelul tau, nu al altora. Sufletelul ala atat de cersetor de adevar, de natural si de firesc. Pai nu?

    Pai shine on, you crazy diamond….dar si asta altadata

  2. Fain mod de a trezi autoconstientizarea sinelui…
    De ce sa te straduesti, daca nu simti. ..?
    De ce sa te faci ca esti altfel, daca nu descoperi in tine acel altfel….? Unde este evolutia ta?
    Ce poti obtine…., decat frustrare si amaraciune, cand de fapt cauti implinire, „fericire”… te pacalesti atat de tare incat doare.
    Spor in ale poienitei „flori”!

  3. am mai observat ca sunt unele „mutatii” pe langa exemplul dat de doamna.
    Doamna asa cum e, aflata in drumul ei de redescoperire si facand procesul acesta de transformare din baieti in barbati, daca-l face pe cont propriu si asumat, atunci e pe calea ei si alegerile ii apartin. Natura si tot ce este firesc va fi de partea ei. Mult spor in alegerea ei spre adevarul personal ii doresc. Terapia chiar ajuta
    Insa, mai sunt unele „mutatii” care nu fac asta pe cont propriu…..sunt intretinute(ele mutatiile) ori de parinti, ori de vreo mostenire, ori de un (hai sa-i zicem) „leopard de dupa gard” cu care au ramas amandoi blocati intr-o codependenta…..si acolo nu e nici asa, nici asa….e un NICI si atat.
    Si procesul acela de domino / transformare din baieti in barbati suna discordant a facatura. Suna ca un pian dezacordat, ca o vorba-n doru lelii, un fel de joaca a unui copil chinuit intr-un corp de adult imitand viata unui adult. Si daca mai sunt si copiii la mijloc, atunci ei micutii, se tot uita ba la ea(mama), ba la el(baiatul aflat pe calea de devenire in barbat), ba la leopard(tatal/tutorele)….si-i tot da cu NICI.
    Si Natura „il creste”…….diamantul cine-l slefuieste?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s