Trei puncte. De vedere.

Începeam o postare recentă cu o scenă dintr-o carte: o rachetă decola şi un grup de inşi, la distanţă unul de altul, se uitau cum decolează, ca să păstreze amintirea în memoria lor colectivă. Imaginile de la toţi inşii martori urmau să fie reunite ca să dea un tablou cât mai complet al decolării. Şi niciunul dintre martori nu putea avea pretenţia că el văzuse mai bine decât ceilalţi. Doar perspectivele unite formau imaginea cea mai completă. Punct.

Discutam zilele trecute cu un prieten despre disputa actuală între taximetrişti şi ubărişti. Cu trup şi suflet împotriva taximetriştilor, prietenul mi-a recitat de vreo trei ori la rând aceleaşi exemple de parşivenie a taximetriştilor şi s-a revoltat, româneşte şi inutil-cu doar vorbe de bere, împotriva practicilor de sărbători la care se dedau unii conducători de taxiuri prin frumoasa noastră capitală.

Întâmplător, poziţia mea personală era foarte aliniată cu a lui. Dar cumva deformarea profesională m-a dus să explorez şi motivaţiile taximetriştilor care demonstrează public în contra ubărilor. Şi am încercat să spun şi celălalt punct de vedere, așa cum îl intuiam eu. Lucrul a fost întâmpinat cu gravă nemulţumire de către prietenul meu, care mi-a mai spus o dată că el nu este de acord cu taximetria şi susţine din toată inima ubărul (deşi merge doar cu taxiul). L-am întrebat dacă ar fi de acord să examinăm problema şi din alt unghi, al taximetriştilor. Mi-a spus ritos că nu, că nu poate accepta în niciun fel alt punct de vedere decât cel enunţat de el. Iar discuţia noastră pe tema asta s-a oprit acolo. Punct.

Tot zilele trecute, îmi dădeam cu părerea (că sunt şi eu om, am şi eu părerile mele) despre cum s-ar face optim să se transmită populaţiei de tineri un mesaj care să reducă şansele de consum de droguri. Eu credeam şi afirmam că optim (în opinia mea şi pentru oamenii la care pot eu ajunge) se face într-un fel, în alt fel decât credea un distins coleg. Comentariul postat, şi aici şi pe feisbuc, de colegul meu, referitor la postare, cuprindea sintagme ca mizantropie, egoism intelectual, turnuri de fildeş şi izolări. Eu am înțeles că, dacă făceam cum făcea şi el, eram ok. Dacă făceam altfel, eram câh. Deși poziția mea față de droguri era aceeași. Sau poate am înţeles eu greşit. Dacă am înţeles greşit, îmi cer scuze în numele meu şi al celor care m-au contactat în privat să îmi spună părerea lor, superpozabilă cu a mea. Punct.

Impresia mea e că, dacă săpăm destul de mult şi cu răbdare, putem de fiecare dată să vedem şi o altă faţă a lucrurilor. Doar disponibilitate şi bunăvoinţă să fie. Asta însă înseamnă şi să admit că o situaţie poate fi văzută şi altfel şi că punctul meu de vedere e doar unul dintre altele şi nu neapărat singurul bun.

Şi aş exemplifica rândurile de mai sus cu o problemă recentă: treaba cu insul cu pedofilie de săptămânile trecute. O să trec peste chestia politică şi poliţienească, nu e treaba mea şi nu mă interesează. Nu mă interesează pentru că ultimii aproape treijde ani m-au învăţat că mâine poate fi doar mai rău, oricât voi comenta sau mă voi implica. Sistemul îmi dă un camion de goluri şi mai şi râde de mine când scot mingea din poartă.

O să rămân strict la chestiunea unui individ care suferă de pedofilie şi care molestează sexual nişte copii. Punctul comun de vedere este gen animalul, trebuie castrat, dacă nu chiar omorât. Cum ajung domle ăştia să umble pe stradă că te şi cruceşti de toate câte se întâmplă… ce să mai, domle, să îi omoare pe toţi ăştia… şi vai săracii copiii ăia, că le-am zis şi copiilor şi nepoţilor măi atenţie cum mergeţi şi pe unde, să nu vă urcaţi cu persoane străine în lift şi…

Un exerciţiu folositor ar fi să vedem şi perspectiva omului care suferă de pedofilie. El ştie că impulsurile lui sexuale sunt condamnabile şi, posibil, în perioadele de linişte, le condamnă chiar el. Probabil nici vinovăţia nu e dintre cele mai mici, nici procesele de conştiinţă, nici remuşcările. Pe măsură ce trece timpul de la ultima agresiune sexuală, impulsul de a reedita experiența devine din ce în ce mai puternic. Face eforturi din ce în ce mai mari să se abţină. Ştie că ceea ce îi vine să facă nu e bine. Îi vine din ce în ce mai mult să facă şi încearcă tot mai mult să se abţină de la a face. Tensiunea interioară creşte tot mai mult, cu fiecare zi. Fiecare zi în care se abţine să facă este o victorie. În fiecare zi câştigă o bătălie cu boala lui. În final pierde războiul. E suficientă o singură zi în care să piardă controlul asupra tendinţelor pedofile şi a pierdut. Toată perioada în care s-a abţinut e ştearsă cu buretele. Credeţi că după ce molestează un copil sau doi e satisfăcut cât timp? Poate câteva secunde. Apoi începe vinovăţia, pentru că ştie că a făcut ceva rău unor copii care nu se pot apăra. Şi coşmarurile, presupun…

Sigur, apare întrebarea: păi dacă ştii că eşti pe cale să faci o porcărie unor copii, de ce nu te duci să te cauţi, să iei ceva tratament? Răspunsul (unul dintre ele, nu neapărat cel corect) ar fi: dacă oricare din noi am avea problema respectivă, cu toate implicaţiile care decurg din ea, cât de dornici am fi să o facem publică? Într-o populaţie în care majoritatea nu ştiu diferenţa între un psiholog şi un psihiatru (o respectabilă minoritate nu știe nici ce e aia psihiastru…) şi în care un elev care bate la uşa consilierului şcolar este automat poreclit „nebunul”… iar una din replicile uzuale pe care le primesc cei care fac ceva mai aparte este: bă, ejnebun? Iar trimiterile la spitalul „de nebuni” abundă…

Nu doresc! Repet, nu doresc! NU DORESC în niciun fel să se înţeleagă faptul că aprob sau înţeleg un astfel de comportament. Sunt tată. Dacă cineva ar fi făcut copilului meu aşa ceva și îl aveam la îndemână, probabil trebuia să mi se descleşteze cu pistolul fălcile de pe beregata vinovatului. Nu pentru a aproba un comportament pe care îl consider, dimpotrivă, complet nociv, am scris cele de mai sus. Le-am scris pentru a arăta că lucrurile pot fi văzute, mereu, şi din alt unghi. Iar cine refuză să vadă şi perspectiva altuia (nu că e neapărat corectă)… punct.

Ilustrația

Reclame

Un gând despre „Trei puncte. De vedere.

  1. Si eu gandesc la fel a propos de pedofili…
    Si am constat o mare dificultate intre concetateni in a fi deschisi la alte perspective decat cele comune. Nu au timp de alte pareri. E mai comod asa.
    -ghiocel32-

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s