Când părinții au teme de la școală

Acu ați dat și tezele și sunteți în ultima săptămână de școală, când oricum nu se face nimic. Chiar stau să mă gândesc de ce mai mergeți la școală în ultima săptămână. Nu e mai simplu să terminați școala în penultima săptămână de școală? Că tot aia e. Tot teme faceți.

Pare că mă adresez copiilor de școală, dar de fapt nu. Părinții de școleri sunt ținta mea și temele pentru acasă sunt tema de azi.

Din nou, o să sar peste discuția legată de temele de la școală, la ce și dacă sunt ele bune, ce rost au și dacă merită. Opinia mea fermă este că au un singur rost, acela de a începe din stadiul de copil cimentarea convingerii că tu, ca persoană, îți aparții foarte puțin spre deloc, și că sistemul vrea să muncești și după ce ai muncit. Adică, dacă după patru sau cinci ore de muncă (că pentru un școler școala e muncă), mai faci încă vreo cinci. Și noi luptăm contra exploatării copiilor în fabrici clandestine. Râd… pentru că sunt de școală veche. Dacă eram de școală nouă, scriam LUL…

O să mă opresc la interacțiunea părinte-copil pe tema temelor. Pozițiile celor doi combatanți sunt după cum urmează: părintele vrea ca temele să fie făcute cu orice preț, iar copilul nu vrea să facă temele cu niciun preț. Motivația părintelui: temele sunt făcute ca să apară o notă bună, care să facă o medie bună, care să permită copilului peste unul sau doi sau trei ani să intre la un liceu bun. La ce e bun un liceu bun, asta e din alt scenariu. Motivația copilului: nici una. Copilul nu vede nici măcar o umbră de rațiune la mintea lui pentru care să depună un efort, în opinia lui inutil sau chiar dăunător, ca să facă niște teme cărora nu le vede sensul.

Și, pentru că legile sistemelor sunt tot alea, într-o familie nu pot fi toți membrii preocupați de o singură problemă. Dacă unul e foarte preocupat, înseamnă că altuia i se cam rupe puțin. Așa că, dacă părintele este foarte preocupat de efectuarea temelor (notă, medie, liceu bun…), ghiciți cui i se rupe de ele.

Așa că: avem părintele care vrea ceva de la copil și copilul care nu vrea să ofere părintelui acel ceva. Premizele războiului sunt stabilite. Părintele va face totul să obțină, copilul va face totul să nu dea. Armele părintelui sunt materiale și, uneori, chiar contondente. Interdicția leptopului sau tabletei sau teveului sau nește bătaie ca pe vremuri. Armele copilului sunt mai puțin materiale: sabotajul pasiv de cele mai multe ori, minciuna de câte ori se poate, trișarea de câte ori e posibil, războiul de gherilă. Ca orice combatant care se recunoaște mai slab fizic și o dă la trecerea timpului.

Partea cea mai nasoală e alta: niciunul dintre cei doi combatanți nu îl înțelege pe celălalt. Părintele nu înțelege de ce naiba dracul de copil nu vrea în ruptul capului să își facă nenorocitele alea de teme cu cine le-a făcut, iar copilul nu înțelege de ce chestia asta cu temele e atât de importantă pentru părinte, atât de importantă că părintele consideră necesar să îi sechestreze tableta sau leptopul dacă nu le face.

Neînțelegerea reciprocă merge și mai departe. Fiecare combatant e atât de ocupat cu propriile sentimente (aici amândoi sunt uniți întru frustrare, părintele că nu găsește o cale să obțină temele, copilul că nu găsește o cale să scape de teme), încât celălalt începe să fie perceput ca dușman personal. Păi altfel cum se explică faptul că nu vrei să faci temele astea care sunt pentru binele tău? Păi altfel cum mi-aș explica de ce insiști să fac ceva ce nu-mi place și inutil pentru mine? Concluzia cade firesc: ești dușmanul meu. Încerc să te controlez prin accesul la tabletă. Încerc să te controlez prin accesul la teme.

Gata, am bătut câmpii destul. Acum să vedem tehnica: copilul, în poziția finală a războiului, nu are nimic. Nu are tabletă, nu are leptop, nu are timp pentru joacă. Până nu oferă teme, nu are nimic. Și este în poziția de a nu avea nimic de pierdut. Lucru ignorat de părinte, care își închipuie că hăituirea copilului îl va face pe ăl mic să facă. Greșit. Taică tati sau maică mami, faci asta de atâta timp și nu ai obținut nimic. Ce te face să crezi că data viitoare când vei face la fel vei obține ceva de la un om care nu are nimic de pierdut?

Șmecheria este să oferi ceva fără să primești ceva. Oferă tableta sau leptopul. Da, fără teme. Ca dilărul, oferă consumatorului o mostră gratuită. Și, după ce prinde gustul, o să ai altă poziție de negociere. Partenerul tău de intrat la liceu, peste atât de mulți ani încât nici nu îi percepe, va avea la acel moment ceva de pierdut. Lucrul pe care i l-ai dat fără să ceri ceva. Pe el îți poți baza strategiile de negociere mai departe.

Și acum, că te-am oripilat destul cu propunerile mele indecente, părinte de copil școlar, vin și te întreb: știi că majoritatea timpului dintr-o oră de școală, unde copilul tău cică se duce să învețe, se scurge cu verificarea temelor? Adică acel cadru didactic te verifică pe tine, părinte, dacă ți-ai verificat copilul cum și-a făcut temele. Și te mai întreb doar atât: ce învață copilul tău la școală? Hai și ultima întrebare: cât are de suferit relația ta cu copilul din cauza temelor, despre care singur recunoști că sunt aiurea?

Finland rules! Their contry doesn’t want them stupid!

Ilustrația

Reclame

2 gânduri despre „Când părinții au teme de la școală

  1. O să te miri, Cos, dar ce îmi spun părinții de copii la școli private nu prea e diferit. Teme cam tot așa, meditații extrașcolare cam tot așa, multtrâmbițatul sistem de comunicare cu părinții e cam șchiop. Ca sistem de educație, un singur lucru în afară de homeschooling, aș spune că educația om la om. Profesor și elev, sistem meditație. Multe condiții de îndeplinit pentru asta. Prima: o altă constituție, creată model Iceland. Adică:
    https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/04/28/islandezii-au-facut-o-revolutie-si-noi-nu-am-aflat/
    Așa că, dacă tot ies oamenii în stradă, să iasă la modul deștept. Și totul începe cu

    Ăia de huiduie la începutul salutului: Uniunea Europeană care scapă o amărâtă de țară înghețată și vulcanică dintre colți.
    Imnul nostru e bun și ăla de cântat, nu zic, dar din primul vers reiese că dormim. Altfel de ar trebui să ne deșteptăm? Sau…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s