Sunt abuzat, deci exist

Nu vă ascund. Acest prim paragraf e scris după ce am ajuns cu postarea pe la mijloc. Atunci mi-am dat seama de ceva și am șters primul paragraf dinainte și l-am scris pe ăsta. Tocmai mi-am dat seama care a fost motivul (inconștient) pentru care personajul Harry Potter mi-a puțit. Nu chestia cu vrăjile, cu zburatul pe mături și Polipoțiuni. Aia e faină, bine legată. Acțiunea e bine condusă. Dar personajul principal e complet greșit psihologic. Evoluția lui nu e credibilă. Poți spune că un copil cu startul lui în viață poate ajunge așa cum a ajuns el. Dar e greu de crezut. Poți spune că România va deveni în cinci ani un stat de drept. E posibil în teorie. Dar e greu de crezut. Practica ultimelor două mii de ani ne spune oareceșilea. Nu?

 Vreau să povestesc despre un tip pe care îl cunosc de vreo doi ani. Acum are vreo treijși ceva. Când era încă nenăscut, coautorul lui s-a despărțit de coautoarea lui, cea care îl și avea ca în burtă purtătoare, și a plecat. Tatăl, vreau să zic. Iar mama a rămas cu copilul. Și, la prea puțini ani după ce l-a născut, mama s-a îmbolnăvit rău. Și, din nou după prea puțini ani, mama s-a stins. Iar copilul, care abia ajunsese la vârsta școlară, a rămas în grija unor rude ale mamei. Și a crescut acolo, principalul mesaj primit de-a lungul întregii copilării și adolescenței fiind: tu ești al nimănui, te creștem de milă, ai grijă să te supui și să faci fix ce îți spunem noi, să nu crâcnești că altfel te aruncăm în stradă că nu avem nicio obligație.

O să spuneți că m-a lovit Alois și că vă povestesc din lecturile mele vechi. Nu, nu e vorba nici de Dickens, nici de Malot, nici de Rowling. E chiar un om real, care trăiește printre noi.

Copilul a perceput ca abuz felul în care a crescut. Evident, era prea mic să știe ce înseamnă abuz. Doar că mereu mereu el era pe poziția fără putere și altcineva își exercita puterea asupra lui. Discriminatoriu și gratuit, aleator și inutil, copilul a fost, de-a lungul întregii vieți de copil, abuzat. Pentru că era într-o poziție complet dezavantajată și din care nu putea ieși. Și, previzibil și implacabil, relaționarea lui cu lumea a fost cu el victimă a abuzului și ceilalți din jur, rudele lui, abuzatori.

Cumva, singurul fel în care lumea l-a băgat în seamă a fost prin abuz. Prin exercitarea unei voințe exterioare asupra propriilor lui acțiuni și stări. Prin impunerea altei voințe asupra lui. Prin completa neglijare a dorințelor lui (aici mi-a căzut fisa cu evoluția forțată a personajului lui Rowling și m-am întors să șterg primul paragraf și să-l rescriu).

Ziceam. Copilul își construiește definiția pe baza interacțiunilor cu cei din jur. Iar cei din jur îi spun atât: tu ești slab, noi suntem tari, tu rabzi fără protest ce îți spunem și îți facem noi, că altfel… Și prins în capcana vieții, copilul rabdă fără protest și îngurgitează rolul lui. Abuzat pe vecie, singurul fel în care lumea îi permite să existe.

Iar când se face mare, în ciuda tuturor cărților proaste primite, mai face și o facultate și își găsește și un job, și rupe și relațiile cu familia de adopție (aici îi dau dreptate lui Rowling), începe să se mire de ce nu poate avea o relație normală. De ce, dintre toate posibilele partenere, o alege pe cea care îl umilește, îl desconsideră și îl calcă pe cap. De ce respinge orice femeie care îl apreciază, orice gest de tandrețe? De ce contactele fizice caline îl dezgustă, iar atingerile brutale, care îl lezează și îl rănesc, îl atrag și și le dorește?

Ceva din el, din sufletul de copil abuzat din primii ani de viață, îi spune că așa e bine. Că lumea din jur așa îl vrea și așa îl acceptă, că altfel… Dar altceva din cap, din demnitatea de om abuzat pe nedrept, se revoltă și îi spune că nu e corect așa. Și mereu nu e pace la el în suflet.

Iar în relațiile cu ceilalți. Cât de chinuitor e să citești orice interacțiune cu oricine în cheia agresiunii și abuzului potențial? Cum e să stai mereu în așteptarea agresiunii, să o ceri (inconștient) și să te vaiți mereu că ai fost agresat? Cum e să speri de fiecare dată că agresorul tău, cel pe care îl inciți (inconștient) la agresiune, nu te va agresa? Cum e să speri că omul care se apropie se va purta frumos cu tine și, când chiar o face, să nu știi ce să faci cu purtarea frumoasă a lui?

Normal că un astfel de om va strânge în jurul lui doar oameni potriviți cu ce își dorește el. Adică abuzatori. Și de la ei speră să nu fie abuzat. Nu știe cum e să nu te agreseze cineva. Dar își dorește. Dar face totul să nu obțină. Dar își dorește. Dar îi gonește pe toți cei binevoitori. Dar îi dorește să fie aproape de el. Dar nu știe ce să facă cu bunăvoința lor. Dar se miră cum toți oamenii din jur îl agresează. Și tot așa. Și e un izolat social, de care te poți apropia doar dacă el vede în tine un posibil abuzator. Altfel, nu.

Așa că: tanti-Rowling-mama-lu-Heripotăr! Uitați, tanti, Heripotăr nu se poartă cum ar trebui!

Ilustrația

Reclame

4 gânduri despre „Sunt abuzat, deci exist

  1. Din experienta, cum vedeti sedimentarea acestor tipare pe segmente de varsta ante 18? Altfel spus, credeti in absolutismul lui before 5 (dead&gone); 5-11 (faint&gone); 11-something(julturi-dar-gasim-un-spray-undeva). Sunt curioasa cum se vede dincolo de tomuri. Referitor la arhetip, cred ca ar putea fi analizat si din alta perspectiva. Personajului ii sunt infuzate origini de sange albastru, care sa il distraga de la drama personala si sa ii ofere un scop/sens(?) care sare de inaltimea lui. Nu mai trebuie sa se salveze, ci salveaza. Si nu pe cineva/un grup, ci o chestie abstracta (si mult mai usor de salvat)-lumea. E un transfer de putere urias. Cred ca toate relatiile interpersonale sucomba si rezista sub aceasta umbrela. Apoi, personajul cu bagheta locuieste intr-o lume cu alte reguli decat cea in care a fost format. Absolut diferita. Este infim numarul indivizilor care au aceasta sansa. Inconjurat-foarte important-de outsiders. Siguranta unui clopot de sticla exclusivist. Si, pentru ca este un clopot de sticla, functioneaza.

  2. Personajul cu bagheta trăiește primii zece ani între oameni obișnuiți și habar nu are că are puteri. Evoluția lui nu diferă cu nimic de a oricărui copil crescut în condiții similare. Nu cred că se poate vorbi de exclusivism sau clopote de sticlă. Și nu există niciun suflet de copil care să reziste la asemenea pressing și să se dezvolte normal. Herbert produce în ciclul Dune un asemenea caz, de copil expus unui abuz emoțional extrem și apare Alia the Abomination, cazul extrem de amoralitate.

  3. Eu imi explic suplimentar situatia asta astfel:
    1) Abuzatul nu crede ca merita sa fie tratat frumos sau nu are increderea in sine necesara pentru a atrage sau a pastra langa el persoane de bine. Persoanele abuzive ii „citesc” slabiciunea si il manipuleaza
    2) Abuzatul vede in comportamentul abuziv un fel de putere care ii lipseste. Si invers, persoanele dragute si amabile sunt privite ca fiind slabe, inadecvate vietii acesteia dure. Ce ar insemna viata cu o astfel de persoana? Ar insemna ca abuzatul sa fie partea puternica a relatiei, ceea ce nu ii sta in fire. Cu alte cuvinte, relatia cu o persoana abuziva il completeaza pe abuzat

    -Ghiocel 32

  4. Da, Ghiocel, si eu cred ca e asa cum spui. Abuzatul are nevoie de abuzator pentru ca sentimentul de sine e prea slab. Il lasa pe abuzator sa puna partial stapanire pe el pentru ca, astfel, sa se simta mai putin singur si gol. Cum spunea David Celani, un psiholog care s-a ocupat de persoane abuzate, ‘individul gol, abandonat din punct de vedere emotional, ii invitainauntru pe cei din afara pentru a-i face sa se simta intregi’.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s