Ca membru al tribului

O să purced acum la a descrie o amintire personală, profesională oarecum, dar și recentă. Plus, mai lungă decât de obicei. Posibil și interesantă. Asta e.

Am fost la o conferință. Nu prea e stilul meu, dar se pare că organizația care se ocupă cu apărarea drepturilor medicilor români vrea morțiș să ne educăm continuu. Și să plătim taxele pentru participare. Ăsta e un scop cu totul secundar. Educația e totul.

Se potriveau două evenimente în timp și (puțin) în spațiu. Adică mergeam la Edinburgh și se ținea o conferință de terapie de familie, exclusiv englezească, la Dunblane, la vreo sută de kilometri mai la nord. Hai să văd ce fac niște alți oameni în chestia asta de care mai am și eu ceva habar. Nu?

Conferință cu ștaif maxim, englezoi din toate părțile Iucheiului, eu prezență exotică, ce cauți tu pe aici, ce interesant alea alea… cum e acolo la voi cu terapia de familie? Cum să fie, cam cum e cu toate pe la noi… cei care nu au habar le spun cum se face celor care se supun…

Nimeresc la un seminar de joc dramatic. În prezentare se zicea așa: cine vrea să stea pe scaun, să nu vină aici. A, îmi zic eu, ca operat și în plin puseu dureros după patru ore în avion, e tocmai bun pentru mine.

În ceea ce urmează, e multă nebunie, pierdere a rațiunii și primitivism. Pe cei care mă cunosc și citesc asta îi rog să își scoată din cap imaginea mea obișnuită și să își închipuie un fel de Ene animalizat și redus la stadiul de sălbatic membru de trib primitiv. Serios. Deloc rușinat, mă simt chiar mândru că am putut să trăiesc așa ceva, face parte din experiențele mele cele mai intense. Evăr.

Printre multe alte joculețe, extrem de interesante și utile, dacă știai să le vezi utilitatea în terapia de familie, ne trezim, cei cinșpe participanți la atelier, grupați cumva câte doi. Sarcina era să îl imiți pe cel din perechea ta, dar aveai voie să și inițiezi altă mișcare, pe care celălalt avea obligația să o imite. Totul fără cuvinte. Și fără să ni se spună ce urmează.

Foarte interesant ca joc de luat și cedat controlul. Puteai vedea foarte clar cum e să te iei după altul și să îl urmezi, dar vedeai și că, dacă îți vine în cap să faci ceva, celălalt te urmează. Dar și că nu te lasă să faci fix ce vrei tu la nesfârșit, că vine și el cu inițiativa lui și că trebuie să faci și cum spune el… c-așa-i în joc.

După vreo două minute de joc în diade, când ne simțeam bine fiecare cu partenerul, facilitatorul ne zice: acum legați perechile și faceți careuri… iar eu și cu respectiva cu care ne imitasem reciproc până atunci și abia ne obișnuisem unul cu altul, ne trezim în patru, cu alți doi oameni care avuseseră și ei regulile lor până atunci. Ne-am „împrietenit” repede unii cu alții și am început să coabităm, două foste cupluri, acum fiecare ins fiind parte a unui grup de patru. Și unul bătea din palme și toți băteam din palme, și altul făcea ca moara de vânt și toți făceam ca moara de vânt, și altul începea să meargă în cerc și toți mergeam în cerc și tot așa, fiecare lua inițiativa și o ceda altuia. Poate, din afară, păream cu toții de internat. Dacă mă întrebați, un joc folositor oricui, pentru că te silea să fii atent la cei din grup, la ce fac ei și să ții pasul cu ei, deși oricând aveai voie să iei inițiativa și îi vedeai pe ei cum fac la fel ca tine.

Și am coabitat în patru așa de bine vreo câteva minute, că eu am fost luat prin surprindere de facilitator care ne-a îndemnat să ne unim cu alt grup. Nu știu cum, dar așa a fost, ne-am trezit, noi ăștia patru, sudați în cuget și simțiri și gesturi, cu alți trei lipiți de noi. De ce erau ei trei, nu urmărisem. Doar că erau trei. Jocul era mult mai complicat, și a durat mult mai mult până am ajuns la acord. Erau prea mulți care voiau să ia inițiativa, erau prea multe voințe care se impuneau. Până la urmă ne-am sincronizat și chiar ne luase valul. Ușor-ușor am intrat cu toții în ritm. Mă simțeam ca o picătură într-un râu, curgeam împreună cu cei din jur, care erau cei mai apropiați oameni din viața mea, pentru că eram uniți și ce făcea unul făceam toți, intrasem cu toți în transa tribului, eram cu toții părți din trib, din tribul nostru și ne simțeam în siguranță și am fi rupt capul oricui se lua de oricare dintre noi, pentru că eram împreună și făceam cu toții același lucru, ne învârteam în cerc cu mâinile împletite și duduiam din picioare un-doi-trei, un-doi-trei, UN-DOI-TREI! Și mai tare, și mai tare, să se audă că suntem noi, tribul care dansează și dă din picioare! Eram în cerc și nimic din afară nu mai conta pentru niciunul dintre noi…

Am fost prinși cu toții în jocul ăsta mai multe minute în șir. Eram primitivi. Eram începuturile omenirii. Stăteam în picioare, dădeam din picioare, dădeam din mâini la unison, băteam ritmul din palme, un-doi-trei. Cine ne-ar fi văzut din afară, ar fi zis cu siguranță că eram nebuni. Ce conta, noi eram în trib, puteau alții să spună orice, ne simțeam între ai noștri.

Ne-a trezit facilitatorul pe toți, cerându-ne să ne unim cu celălalt trib, din opt inși, care se formase în alt teritoriu. Peste munți și peste văi, taa-aaman în cealaltă parte a camerei. I-am descoperit prinși ca și noi în jocul tribal, dar evoluând altfel ca gesturi. Stăteau cu toții în cerc, la fel ca noi, dar cu fundurile pe călcâie și dădeau cu pumnii în podea un-doi-trei, un-doi-trei, UN-DOI-TREI! Și a fost un moment incredibil, așa cum ne uitam unii la alții: cum să ne unim noi cu ăștia? Ăștia stau pe fundurile lor și bat în pământ! Cum să facem noi așa ceva? Nu, lucrul de făcut când ești în trib e să stai în picioare și să bați din palme și să dai cu picioarele în pământ, un-doi-trei, un-doi-trei! Uite, caraghioșii ăștia! Cum să stai pe fund, cum să dai cu pumnii în pământ? Păi un-doi-trei se face dând cu picioarele în pământ, nu cu pumnii…

Aceleași priviri le vedeam venind dinspre ceilalți, pentru că erau clar CEILALȚI, nu ALȚII. Se uitau la noi dezaprobatori: Auzi, să stai în picioare și să dai din palme… și să dai cu picioarele în pământ… păi nu se face așa în trib. În trib există un singur lucru corect: să te lași cu fundul pe călcâie și să bați cu pumnii în pământ… așa se face corect.

Erau opt, eram șapte, și cu toții, ăștia ai NOȘTRI, am estimat că mergem NOI spre EI că suntem mai puțini. Dar și ei au avut de făcut concesii dacă era vorba să ne unim: au trebuit să se ridice în picioare și să bată din palme. Teritoriul lor, comportamentul nostru. Bine, și puțin al lor, că nu mai băteam din palme, ne pocneam pe pulpe. Ce gusturi au și ăștia, să dai musai cu pumnul în ceva… bine că măcar au catadicsit să stea în picioare… Jocul s-a rupt puțin după aceea, nu pentru că ne certasem cu ceilalți, ci pentru că erau prea mulți care voiau să ia inițiativa. Cinșpe inși eram deja prea mulți pentru a fi perfect uniți…

Revăzând apoi seminarul în amintire, a fost ceva incredibil. A fi parte a unui grup care nu vorbește și comunică doar prin semne. A face exact ce fac ceilalți și a ști cu siguranță că un gest al meu este preluat de toți ceilalți. A ajunge la un ritual de comportament care să ne identifice pe noi ca grup unic, niciodată repetabil în istoria umanității care începea cu tribul nostru…

Om fi părut din afară nebuni de legat. Dar era tribul nostru și ceilalți, voi toți ceilalți, nu aveți de unde să știți cum ne-am simțit noi, timp de zece minute, ca membri în tribul nostru. Cu oameni pe care nu o să îi mai văd vreodată în viața mea.

Adică cei din poza luată în timp ce făceam cu toții un elicopter cu scaune mov în carlingă. Fostul membru de trib care scrie acum poate fi recunoscut în partea dreaptă, era extremitatea unei pale a elicei. Nu sunt psihiatri prea puțini, sunt nebuni prea mulți…

Reclame

Un gând despre „Ca membru al tribului

  1. Povestirea ta m-a facut invidioasă. Tare aș vrea să trăiesc și eu senzația presupun foarte puternică, din rărunchi, că aparții unui grup primitiv. Că tot ce trebuie să faci este să te manifești la unison cu ei. Că apartenența e trăită prin mișcări identice ș-atât. Fără inferențe, decizii, analize.Să respingi instinctiv orice manifestarea fizică diferită de cea a tribului tău. Fascinant!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s