Acum și poți, și și ai voie

Există undeva, în corpul fiecăruia dintre noi, mai multe locuri unde există celule stem. Astea sunt un fel de celule de bază. Ele se pot divide și dau alte celule stem, sau pot începe un proces de definire proprie și pot evolua spre celule diferențiate, fiecare cu treaba ei. Cum știe să evolueze o celulă stem spre un anumit tip de celulă și nu spre alta, asta eu nu știu. Dar presupun că e nevoie de o anumită încărcătură de informație și de o anumită combinație de factori din exterior care să permită dezvoltarea într-o anumită direcție și să interzică dezvoltarea spre altceva. În fine, detalii de oameni cu microscoape, nu e cazul la mine…

Eu doar mă folosesc de celula asta stem ca să o asemăn cu un copil nou-născut. Ca și celula-stem, posibilitățile de evoluție a unui nou-născut sunt infinite. Practic, în anumite condiții el poate ajunge orice, dacă informația din el este și ea compatibilă cu acel orice. Și, în funcție de condițiile de mediu, celula stem și copilul mic încep să se diferențieze, fiecare pe calea lui, spre ceea ce sunt îndrumați să fie și atenți să nu devină ceea ce nu li se permite să devină.

În funcție de cum i se permite, indică și interzice să relaționeze cu cei din jur, copilul crește și se dezvoltă relațional. Din informațiile din mediu care vin spre el, el înțelege că așa e bine. Așa se face, așa e de dorit, că așa fac și cei din jur, așa că e bine.

În mod analog, dar exact invers, ceea ce nu se face de cei din jur înseamnă că e interzis. Așa că copilul-celulă stem învață lucrurile care nu se fac.

Cumva, câteodată, câte o celulă stem ajunsă mare, adică adult, reușește o transformare radicală. Iese din trama intercelulară în care s-a născut și a crescut. Începe să se comporte altfel decât de obicei.

Aici analogia se rupe. O celulă reală diferențiată care începe să se poarte altfel poate fi deja o celulă malignă, cu material genetic alterat. Un om care începe să se comporte altfel în urma unei transformări controlate nu e malign. E doar același om care funcționează altfel. Sau care are idee că poate funcționa și altfel. Și abia atunci descoperă că putea face foarte multe lucruri pe care nu le-a făcut și că ele pot fi și plăcute. Dar nu le-a văzut făcute când era mic, deci erau neplăcute. Și atunci pentru el ele au fost interzise. Acum este un alt el, are altă definiție despre sine și se simte disponibil să facă lucrurile până acum interzise și descoperă că le poate face. Și descoperă și emoțiile facerii acelor lucruri până acum interzise.

Acum câteva zile, am auzit o astfel de celulă matură cum spune: În sfârșit am și eu o relație normală!

Celula asta a crescut tânjind după atenția părintelui. Prea puțin important cum a fost părintele. Important e altceva: copilul a simțit că nu primește destulă atenție din partea părintelui. Și a mai și fost părăsit destul de repede de părinte. Așa că celula noastră a crescut vrând să aibă un părinte. Și a vrut acel părinte mereu, indiferent cât de mare creștea.

Crescută fiind, celula a continuat să se vadă ca un copil care are nevoie de părinte. Așa era imaginea ei despre sine. Și căuta înfrigurată în jur un părinte care să aibă grijă de ea. Fără să se uite în oglindă. Dacă s-ar fi uitat, ar fi văzut că e ditamai celula diferențiată, pe care ceilalți o văd ca celulă matură, gata de o relație de egalitate cu altă celulă matură.

Așa că celula noastră se comporta mereu, în orice relație, ca o celulă stem care are nevoie de îngrijire suplimentară din partea celulei-părinte. Fără să-i treacă prin cap să ofere și ea ceva în relație. Ca și la un copil, relația cu celălalt era despre a primi, nu și despre a da. Căci un copil nu oferă în relația cu părintele. El doar primește. Așa și trebuie. De aia un copil e extrem de uimit când părintele îi cere ajutorul: adică cum, nu ești așa puternic cum credeam, ai nevoie de ajutor? Deci nu ești așa puternic încât să mă ajuți mereu și întodeauna?

Celula noastră, diferențiată la corp, dar stem la suflet, a trecut printr-un proces de conștientizare a ceea ce este ea de fapt. Și-a dat seama de felul în care și-a căutat relațiile până acum și cum s-a comportat ea în ele. Iar imaginea ei proprie s-a schimbat încet-încet. Și a început să se vadă ca o celulă diferențiată ce e, capabilă de o relație echilibrată, în care oferă și primește, nu doar primește.

Și vine și îmi spune: Nu-mi vine să cred că am o relație normală! Nu-mi vine să cred că îmi vine să fac lucruri pentru cealaltă celulă! Înainte mi se părea de neînchipuit, cum să fac eu lucruri pentru altcineva? Nu, ceilalți să facă pentru mine! Acum, auzi, să cumpăr eu ceva ce nu-mi place pentru că-i place celuilalt… am ajuns să mă gândesc cum să-i fac eu bucurii… ce chestii noi știu eu să fac!

Nu. Te-ai născut putând să înveți să le faci. Ai putut mereu să le faci. Nu ai avut voie să le faci. Iar mare fiind, nu ți-ai dat tu voie să le faci. Acum ai voie. Și și poți.

Ilustrația

Anunțuri

2 gânduri despre „Acum și poți, și și ai voie

  1. Păi și celulele adulte stem care reușesc să se diferențieze cum fac asta? Cum ies din circuitul lor? Că ele se știu stem ceea ce le face să creadă că ele doar așa pot fi – celebra frază ‘așa sunt eu’.

  2. Celulă stem adultă există doar la oameni. Celulele adevărate sunt stem sau diferențiate, nu uită să crească și funcțional în timp ce cresc organic. Iar dacă întrebarea e despre oameni, ori calea pe care o știm amândoi, ori calea schițată de anonima amatoare de glazură-comentatoare cu două postări în urmă. Aia chiar e interesantă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s