NU simțiți. Gândiți. DOAR pozitiv.

Banc: plecam de acasă spre serviciu și am văzut doi inși care îl băteau pe altul. Eram grăbit și în întârziere, mai și ploua puțin, ce să mă bag? Am plecat și mi-am văzut de treabă… pe la prânz am ieșit la un covrig și am văzut patru inși care băteau pe unul. Am zis că eu am covrigul meu, am și multă treabă până la terminarea programului, ce să mă bag? Am plecat și mi-am văzut de treabă… seara ajung în fața casei și văd opt inși care băteau pe unul. Acum aveam timp, nici nu eram prea obosit, așa că am zis hai să mă bag. Și m-am băgat acolo. Am bătut noi, toți ăștia nouă, la ăla de i-au mers fulgii… așa bine m-am simțit după aia…

Precum păduchele care trăiește mult că nu iese în frunte (la propriu), am așteptat și eu să apară și alte opinii similare cu a mea, ca să mă bag și eu.

Chestia cu sunt bine, sunt ok, universul face ce vreau eu, e suficient să vreau destul de mult și mi se împlinește pohta ce-am pohtit, să gândesc pozitiv ca să nu gândesc negativ, să gândesc pozitiv să eman energie bună, să gândesc pozitiv ca să fie bine, să gândesc pozitiv indiferent de starea mea. Despre asta zic să mă bag și eu, să îmi dau și eu cu părerea.

Ca orice bărbat, când o situație e prea complicată, îmi vine să omor pe cineva ca să o simplific. Sau măcar să o duc în ceva mai simplu. Adică să o duc spre un model recognoscibil și previzibil. Dialogul de la care pornim este între un ins aflat cumva în dificultate și o autoritate care îi spune ce să facă pentru a trece de această stare. Omul zice: știi, mă simt descurajat, mă simt nasol, mă simt ca-ntr-o volbură, apele mi se tulbură, ploile mi se încurcă, drumurile se bifurcă. Și mă mai doare și burta.

Vine expertul în starea de bine, autoritatea supremoidă în arta de a te autosimți extraordinar de nemaipomenit și zice: Păi, tot ce ai de făcut e să gândești pozitiv. Uite, zi și tu ca mine. Îmi doresc să fiu bine, să fiu din ce în ce mai bine, să fie totul în jur bine, să vizualizez cum tot ce îmi doresc se realizează, să văd cum dorințele mele devin realitate, să mă văd ridicând cupa șampionlig deasupra capului. Totul stă în efortul de voință al tău, om aflat în dificultate. Dacă tu faci un efort de voință și gândești pozitiv, totul va fi bine. Și la vară fasole multă… și pozitiv, gândește cât mai pozitiv și cât mai des, cât de mult…

Dacă mergem în jos-Timp suficient de mult, ajungem la o scenă cumva similară, atât de banală încât nimeni nu se oprește să o studieze. Un copil cade și se lovește. Începe să plângă de durere, de surpriza neplăcută a întâmplării dureroase. Mama îl ia în brațe și zice: hai că trece, dă să suflu/să pup/să mângâi/să frec/să masez, că trece, hai nu mai plânge, uf, gata, vezi, a și trecut, gataaa…

Ce a contat mai mult aici, ce simte copilul sau cum se simte părintele? Copilul se simte nasol. S-a lovit, îl doare, plus că nici nu înțelege de ce podeaua a venit brusc spre el și i s-a proptit în nas, că el nu a făcut nimic greșit. Plânge firesc, de durere și surpriză. Își cheamă părintele în ajutor. Părinte care ajunge prompt la locul faptei și zice: gata, nu mai plânge, fac totul să treacă. Ok, faci totul să treacă, dar în mesajul tău spui și: nu suferi! Nu plânge! Nu jeli! Nu fi negativ! Fii pozitiv! Zâmbește, râzi! Ce contează că te-ai lovit și te doare, zâmbește! Fii fericit!

Dorință firească a unui părinte să își vadă copilul fericit. Dar: în orice împrejurare? Chiar tot timpul? Fără pauză? Chiar și când reacțiile pozitive la evenimente negative frizează paratimia sau chiar schizofrenia?

Cam așa cu gândirea asta pozitivă. Nu contează care îți e starea de spirit. Oprește-te din a simți. Gândește. Gândește pozitiv. Gândește cât mai pozitiv. Gândește tot mai pozitiv. Gândește numai pozitiv.

Vedeți cum îndemnul ăsta la gândire pozitivă ne duce spre pura cogniție, fără apel la simțire, la simțăminte, la sentimente, la dispoziție? Gândiți, nu simțiți. Că simțirea nu poți să o pervertești. Când ești trist, ești trist, nu te poți minți că ești vesel. Sau te poți minți, dar singur te rușinezi de cum te minți.

Așa că mai bine stânga-mpre! Spatele la simțire, luați de gândiți. Musai pozitiv. Ce contează că sunteți supărați, amărâți, jigniți, speriați, neputincioși, derutați? Ignorați sentimentele. Nu vă lăsați timp să simțiți. Să rezonați afectiv cu lucrul rău care vi s-a întâmplat, să suferiți omenește. Nu e voie să simțiți ceva nasol. Contează să vă simțiți tot timpul bine, și de aceea gândiți pozitiv. Că răul nu există, că evenimentele rele sunt trecute și că e momentul să fie bine, că totul va fi bine, că totul depinde doar de voi, să gândiți pozitiv. Musai! Iar dacă mai vin d-alea rele, e vina voastră, n-ați gândit suficient de pozitiv.

Ilustrația

Reclame

6 gânduri despre „NU simțiți. Gândiți. DOAR pozitiv.

  1. Da, fain banc-ul ! Mi-a dat de gindit vreo doua zile !!

    Acum, restul articolului… Eu am senzatia ca figura asta de stil – sigur tre’ sa aibe un nume – cu scrisul opusului a ceea ce vrei sa spui… Are cu siguranta un impact suplimentar, atrage ceva mai mult atentia, decit un indem „pozitiv” de la cap la coada… Dar aici eu as fi tras friiele la un moment dat… Sarcasmul, Nea Ene, din experienta mea nu are virtuti pedagogice… Asa… zic si eu.

  2. Și mie mi-a plăcut bancu’, Bogdan, s-a dus fix unde trebuia…
    Stilul ăsta de scris se numește ironie sau dacă atinge cote ceva mai înalte sarcasm. Nenea Iancu îl folosea cu multă dibăcie și țin minte că avea impact pedagogic – cu umor atrăgea atenția asupra unor comportamente, limbaje, situații în neregulă și cam reușea să te pună pe gânduri, nu?
    Așa și aici, stilul ironic îți zgâltâie nițel perspectiva fixă asupra unor chestiuni și începi să te mai și îndoiești de ce ți se livrează…treaba asta cu gândirea pozitivă face mai mult rău decât bine: de unde erai stresat cu ale tale, mai adaugi un stres de tipul ‘tre să mă chinui să alung emoțiile alea nașpa și să gândesc pozitiv’…

  3. Aha ! Mã bucur cã are si impactul ãsta !
    De Nenea Iancu nu-mi aduc aminte decît ca un nume de bere care vrea sã mã facã sã cred cã e mai bunã decît altele… Fiecare cu referintele sale. Dar dacã cel la care te referi tu folosea umorul, nu mã surprinde cã avea impact pedagogic !!!
    Citindu-te îmi dau seama ca sint foarte multumit de folosirea cuvîntului „sarcasm” in comentariul meu. Sint de acord cu nuantele de care pomenesti, cu diferenta între ironie si sarcasm, si repet : e experienta mea cã sarcasmul, ca forma extremã a ironiei (si umorului) a provocat mai multã rezistentã si tensiune decît deschidere si plãcere de a învãta ceva…

    Dar cum zicea Loo Reed :
    „They say the bad makes the good,
    and there’s something to be learned
    in every human experience,
    Well I know one thing : that really is true
    This here’s a zoo and the keeper ain’t you”

  4. Erato :

    „They say the bad makes the good,
    and there’s something to be learned
    in every human experience,
    Well I know one thing that really is true :
    This here’s a zoo and the keeper ain’t you”

  5. Nenea Iancu e Caragiale, așa i se mai spunea. Că bine zici fiecare cu experiențele lui, mie mi se pare că sarcasmul lui Sorin e unul haios și protector pentru că trage niste semnale de alarmă…

    By the way, ai mai citit și alte postări de aici din poieniță, Bogdan?

  6. Merci pt explicatie.
    Am mai citit, din cînd în cînd.
    Nu-mi prea place Caragiale, si poate existã într-adevãr o similitudine între cele douã stiluri… Acu’ cã pomenisesi de asta. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s