Viața ca o captură

Asta e doar de plăcerea scrisului. Ca dare de seamă, să nu uit ziua aceea. Nu citiți, că nu aflați nimic important.

A fost cam așa: mă trezesc la 4 dimineața. Cafea, alea alea, la cinci cobor și car ca un hamal toate sculele la mașina lui Alexandru. El e prietenul meu cu care ne facem curaj să necăjim viețuitoarele apelor cristaline, dar mâloase de pe lângă București. Apare și el, moment în care îmi dau seama că am uitat apa de băut. Merg înapoi acasă, iau apa.

Ne ducem la Sudului, unde la ora aia găsim niște momeală bunuță. Îmi uit în mașină cutiile pentru momeală, trebuie să mă întorc după ele. Pescar, nu?

E aproape șase și găsim balta închisă cu lacătul. Adică poarta are lacăt pe ea. Os de ziarist, Alexandru are curaj să sune la proprietarul bălții sâmbătă la ora șase. Omul e amabil, vine, ne ia banii și pleacă.

În ultimele patru săptămâni, de la ultima vizită, buruienile au crescut ca Făt-Frumos cel Țepos. Durează cam o juma de oră să smulg din rădăcini o junglă întreagă, să fac rost de un metru unde să mă pun și eu. Să menționez că e aproape întuneric și multă rouă pe buruieni? După juma de oră nu mai am teniși, am niște cizme de noroi. Dar e lumină. Produc o poză cu aburul care se ridică din apă. Smoke on the water.

Pornim. Între mine și Alexandru sunt trei metri. La un moment dat, agață niște stuf din lateral. Trage spre mine. Nimic. Trage mai tare. Nimic. Trage foarte tare. Nimic. Trage cât poate. Spre mine. Cârligul se desprinde și montura vine vâjâind ca vijelia, mai puțin tropotind ca herghelia, și îmi trage una peste ceafă. Noroc de pălărie… și că am pielea groasă, au alunecat cârligele.

Peste ceva timp, ridică violent lanseta. Se opintește la greu. Lanseta se încovoaie disperată, mulineta cârâie ofuscată. Sar cu minciogul la ajutor. Îl aud, dezamăgit: Uite, măăă… Mă uit, că asta mi-a zis să fac. O țestoasă autohtonă, dar acvatică. A prins cârligul în gură. Ghinion de neșansă. O scoatem cu minciogul pe mal. Cum să scoți cârligul din gura unei țestoase care se comportă ca un fost premier din bancul cu cravata? Cu chiu cu vai, plus cu un patent, reușim să eliberăm cârligul din broască și îi dăm drumul, după ce ne promite că pleacă în altă parte.

Pleacă Alexandru cu o undiță pe o bălticică învecinată, unde e puzderie de pește, stă ca submarinele albaneze, doar la suprafață. Mă lasă cu cinci lansete în grijă. Lovitură violentă în una de-a lui. Mă reped, o ridic. Simt pește mare după cum tremură bățul. Îl strig să vină și încerc să mulinez. Nu pot. Sunt stângaci și nu știu să mulinez decât cu dreapta. Toate mulinetele mele sunt ca șoselele englezilor. Invers decât restul lumii. Cu stânga bâțâi din bățul ăla, și mai mult nu mulinez decât da. Scap cu mult succes peștele. Scot în schimb o ditai craca de sub apă. Alexandru nu mă înjură. Nu e stilul lui. Mă înjur eu în schimb. E stilul meu.

E deja spre miezul zilei. Soarele arde de zici că n-are altă treabă. Nici fir de nor. Pe bordul mașinii zice 37 de grade. Nu știu de ce, niciunul nu își pune problema că e ceva în neregulă să stăm în soare și să nu facem vreo brânză.

Văd cum se ridică firul la o lansetă. De-a mea. Ușor, ca în vis. Din momentul ăsta timpul se dilată și văd acțiunea ca în reluare. Încet. Încet. Întind mâna să iau bățul. Încet. Încet bățul începe să plece spre apă. Încet mâna se duce spre băț. Care alunecă încet din suport și cade în apă. Brusc timpul își revine. Eu nu-mi revin. Lanseta mea, cumpărată în anul cinci, pentru care am mâncat două luni pâine cu gem că nu aveam curaj să le zic alor mei pe ce am cheltuit bursa, e în mijlocul lacului și se îndreaptă vertiginos spre malul opus. La capătul ei un pește trage la firul ăla cu maximă ambiție. Zici că viața lui depinde de asta. Nu știe că eu nu-s d-ăia.

Încerc să recuperez. Scot repede cealaltă lansetă și încerc să o agăț pe Raisa (așa o cheamă. Boris a decedat, săracul, prin uscarea lemnului. Raisa e carbon, plutește vitează, dar falnică, indiferentă la porcăriile ăluia care o tractează). Nu reușesc să arunc peste ea. E departe și tremur de nervi. Alexandru fuge pe partea cealaltă a lacului. Aruncă peste Raisa și o scoate. Doar pe ea. Montura și peștele au plecat de mult. Mulineta cârâie când dau la manivelă. La câtă apă are în ea, mă mir că nu face balonașe. Mă înjur singur cum nimeni nu m-a înjurat încă. Pe pește mai puțin. Dar și pe el. Dar mai mult pe mine.

E după-masă. Suntem răscopți. Plecăm. O zi care completează spectrul stâng al vieții mele, cel cu experiențe neplăcute. Viața mea e mai completă cu un plumb în ceafă, o lansetă în mijlocul lacului și o răscoacere de opt ore la sfârșitul lui august. Yeyyy…

Ilustrația: făcută de Alexandru. Pe dosul mâinii mele, musai după ce măriți poza, se vede captura zilei. Să nu aud obiecții: are cap, are coadă, l-am eliberat? E pește! Iar dacă obiectați față de paiul din ochiul meu, priviți la bârna din ochiul vostru…

Reclame

5 gânduri despre „Viața ca o captură

  1. Culmea e ca in timp ce citeam asta la Rock fm a inceput melodia „Smoke on the Water”, chiar cand ajunsesem in dreptul paragrafului cu pricina.
    In alta ordine de idei, ce sa zic- mult mai accesibila cititorului de rand (fie el si kinetoterapeut) decat cea cu tulburarile personalitatii. Spre deosebire de capturile de pe lac, care, vad eu, tind sa fie din toate categoriile, de la broaste testoase, la craci, cefe de medici si, in cele din urma pesti (vizibili la zoom performant), postarile dvs sunt grupate cuminti pe categorii. Ceea ce, asa cum spunea Morgan Freeman in „Bruce Almighty” este „biiine”.
    In ultima ordine de idei, las si eu asta aici- este un articol peste care am dat intamplator, dar care mi-a parut interesant prin ideea de la care a pornit. Asta legat de postarile din „cealalta” categorie.
    http://relatii.net/2017/04/25/studiul-care-socat-lumea-psihiatriei-experimentul-rosenhan/
    Altfel, weekend placut sa aveti!

  2. Experimentul îl cunosc. Este exact ce spuneam în postarea cu psihopații. Actualele ghiduri de diagnostic sunt atât de restrictive și te silesc să pui un diagnostic în ciuda simțului clinic. Dacă pacientul afirmă că le are, nu poți proba inexistența halucinațiilor, nu? Și dacă afirmă că le are, degeaba îți spune bunul simț și experiența că nu e psihotic, trebuie să ții cont de ce spune. Pentru că vine după aia casa de asigurări și zice: păi de ce nu ai pus diagnosticul de psihoză, de schizofrenie, de alea alea, că uite, el ți-a spus că le are? E opinia ta pe care nu o poți proba la fenomene psihice, că nu sunt oase sau creiere. Să ne gândim că există secții peste tot în lumea asta în care salariile depind de gradul de ocupare a paturilor. Și atunci internezi tot, să ai ce raporta la casa de asigurări, că altfel pierzi finanțarea. Nu?
    Ca să nu mai pomenesc un cunoscut comun pentru care fiecare pacient examinat trebuia să aibă un diagnostic psihiatric, pentru că indice de case-mixt. Câtă vreme medicina se va face având în vedere criterii economice, paturi, sporuri, grad de ocupare și alte chestii d-astea, omul nu va conta. Va conta ce scrie în registre și protocoale.

  3. Ge-ni-a-la povestea! De fapt, felul in care este scrisa. Vizual, cinematografic. Am avut sentimentul straniu ca este o amintire din copilaria mea, cind mergeam cu tata la pescuit. Si, evident, eram cel putin la fel de „priceputa si norocoasa”. Ca sa va citez, „viata mea e mai completa” cu aceasta lectura. Poate si mai „ca o captura”, dar asta se trateaza.

  4. Pot să vă adresez același compliment. De departe cea mai reușită lectură a mea din ultima mare perioadă de timp e cartea dumneavoastră de reportaje. Greu să mă emoționez eu la lecturi, dar la unele chiar am făcut pauză de batistă. Așa că și eu am o viață mai completă după acea lectură.
    Și iar îmi place că spuneți pescuit, nu prins de pește. Trebuie clar făcută diferențierea între pescuit și prinsul de pește. Cui pune egal între ele, îi recomand pescuitul la hipermarket, folosind portofelul ca momeală.

  5. Multumesc pentru aprecieri, evident ca ma bucur. Intr-o logica a celor care s-au pricopsit cu „placerea scrisului”, as spune ca e musai sa mai mergeti la pescuit.

    Virus-free. http://www.avg.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s