Împăratul unui univers pitic

Puțină continuare la copilul pus în fruntea ierarhiei familiei.

Când ajunge la locul faptei, ceea ce vede de obicei Cesar e un câine cu un comportament neobișnuit. Fie că e agresiv, fie că e timid, fie că e supraentuziasmat, fie că latră ca un dement, fie că sare gardul, fie că sare la oameni, câini, pisici sau biciclete, toți câinii pe care îi abordează Cesar nu sunt în starea în care ar trebui să fie, conform naturii lor canine. Ceea ce spune tipul e că, de cele mai multe ori, omul, adică deținătorul animalului, produce dezechilibrul câinelui. Pentru că omul n-are răbdare, sau n-are tact, sau nu are prezență de spirit, sau nu are destulă energie, sau nu știe cum să ceară ca să obțină, sau nu știe să refuze, sau nu știe să impună limite. Sau pentru că oamenii din jurul câinelui se contrazic referitor la atitudinea față de el. Căci, așa cum spune o zicere din terapia de familie, când un copil e mai înalt decât un adult, e cățărat pe umerii altui adult.

Un câine se comportă aiurea când e pus într-o poziție aiurea, neconformă cu firea și instinctul lui. Când e pus să ia decizii care nu-l privesc și nu-l interesează, când este lăsat să umble fără scop, când simte frica celui care îl ține în lesă, când simte că lesa e ținută de o mână stresată sau nesigură. Astea toate sunt momente când câinele simte că în haita din care face parte lipsește liderul. Și, pentru că natura are oroare de vid, câinele încearcă să umple el acel vid. Și face pe șeful, în condițiile în care nu e creat să fie șef. Adică nu are minte și atitudine de șef. Și se comportă ca un copil căruia i se dă mai multă putere decât poate duce.

Și, la fel cum câinii lui Cesar se dezechilibrează pentru că nu e nimeni să le pună limite în mod corect, copilul căruia i se dă putere se dezechilibrează sub această povară a responsabilității puterii. Și începe să o folosească așa cum îl duce mintea de copil. Adică să abuzeze prin lipsa inerentă de autolimitare.

Copilul devine stăpânul lumii lui. Adică a familiei. Se face tot ce dorește el. Sau obține, prin plâns, urlete, dat cu capul de pereți, până la urmă, tot ce dorește. Sau adulții din jur se luptă între ei pentru a neutraliza pe cel ce se opune dominării copilului. Iar imaginea de sine a copilului devine deformată în oglinda oferită de comportamentul submisiv al adulților din jur. Începe să creadă că este chiar ombilicul buricului miezului de la gogoașă.

Ce va face însă, acest copil, când va ieși în lumea din afară, unde sunt mulți oameni și mulți copii care nu au fost înștiințați că el este stăpânul lumii? Uneori, evoluția este spre individul cu două fețe. Copilul va sesiza diferențele majore între cele două universuri, cel de acasă și cel de afară și va învăța două roluri. Acasă va continua să fie șeful care spune ce dorește și obține imediat. Afară va deveni un ins cumsecade, care place lumii, care e rezonabil și apreciat. Câteodată cele două lumi își atenuează influențele reciproc și se ajunge la un echilibru. Alteori nu, și atunci apare viitorul adult care este un vecin deosebit, un om care salută primul, care nu spune o vorbă rea nimănui și care sare în ajutor oricui. Și care, atunci când închide ușa casei, devine tiranul abuziv la adresa familiei, veșnic nemulțumit și cu gura plină de invective sau pumnul gata de acțiune.

Alteori, copilul devine confuz. Diferențele de mesaje între lumea mică a familiei (tu ești cel mai important, singurul important, noi restul suntem sub tine) și lumea mare din afară (ești la fel ca toți ceilalți, ai aceleași drepturi și aceleași datorii, recompensele și pedepsele sunt aceleași) sunt suficient de mari pentru ca el să nu aibă resurse pentru a crea al doilea rol. Și atunci se retrage din lumea din afară spre lumea unde are în continuare control. Timid în colectivitate, uneori chiar exagerat de timid, chiar cu oarece fobie socială, greu de integrat, leagă cu greu prietenii cu alți copii. Dezinvolt acasă. În largul lui. Până iese pe ușă.

Astea de mai sus sunt variante (mai sunt și altele, dar mă lungesc prea) pentru personalități cumva armonioase, sau măcar nu prea colțuroase. Dacă dăm însă multă putere unui copil care vine cu o personalitate suficient de contondentă… o să vedem sâmbăta viitoare cum arată faimosul psihopat, cel despre care internetul ne dă atâtea indicii să îl descoperim în jurul nostru.

Ilustrația

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s