Sănătate și bani. Destinație și drum.

Maratonul ăsta care se cheamă viață ar putea fi frumos. Și totuși aproape toți îl alergăm cu sufletul la gură ca pe o cursă de 100 de metri. Haida hai să ajungem mai repede, să trecem peste zile, peste săptămâni și luni, hai să terminăm și anul ăsta nenorocit, că poate vine altul mai bun… și dacă n-o fi următorul, o să trecem și prin el ca prin purgatoriu, că poate celălalt…

Confundăm drumul cu destinația. Uităm de ce alergăm. În mintea noastră, alergarea este doar mijlocul de a ajunge la final. Să dăm cu pectoralii de banda întinsă de-a curmezișul drumului. Și pe urmă gata. Am terminat. Uităm că drumul e important și că el ne definește. Drumul ajunge să fie doar mijlocul prin care ajungem la scop. -ul final.

Postarea asta a început descurajator de filosofic, dar a pornit de la o scenă teribil de prozaică. Scriam pașnic un consult pe o secție a scubei și am auzit la un moment dat o colegă asistentă cum izbucnește: Bă, eu nu mai pot, m-am săturat. Uitați-vă la mănușile astea… uite ce pete au și sunt acum scoase din cutia pe care am desfăcut-o acum. Mi-e și silă să le pun pe mâini. Și pacientul ce-o să zică? Când mă vede cum vin cu mănușile murdare să îi recoltez, ce-o să creadă? Că e sânge de la altul și că eu nu schimb mănușile, nu? De un-să știe el că sunt mănuși noi? Dar nici nu îmi vine să le pun…  cine știe de la ce sunt petele astea…

Să stăm puțin să ne tragem sufletul și să povestim cum e cu mănușile și cu achizițiile. Mănușile de care vorbim nu sunt sterile. Sunt mănuși cum au și doamnele care mânuiesc legumele la supermarchet. Sau doamnele de la casele de marcat. Asta doar în supermarșeurile din Străinezia. Adică sunt mănuși care să le ferească pielea lor de contactul cu alte lucruri, piei, secreții, zemuri. Atât. Doar pentru protecția lor.

O preabine gândită lege oferită populației votante și nevotante spune că un spital de stat este obligat să achiziționeze, ca materiale sanitare, pe cele mai ieftine de pe piață. Așa că orice spital de stat cumpără cele mai ieftine produse care întrunesc anumite specificații. De ce sunt ieftine? Pentru că procesul de fabricație e ieftin. De ce e ieftin procesul de fabricație? Pentru că tehnologie pazvantică, pentru că forță de muncă dorelică, pentru că produse cu pete, neconforme, multe din ele, cu standardul.

Întrebarea de pus e alta: de ce să cumpărăm produsele cele mai ieftine? Răspuns falnic, electoral și care merge la inima votanților: pentru că noi avem grijă de banii contribuabililor. Avem grijă să nu fie cheltuiți aiurea, pe produse scumpe. Banii contribuabililor sunt cei mai prețioși. Trebuie să dăm șfară-n-țară să știe toți că noi ne îngrijim de banii lor plătiți la impozite și ceaseuri… Și pentru că suntem săraci nu avem voie să cumpărăm lucruri scumpe. Pentru că noi avem grijă de banii celor care ne votează, și anul ăsta, și la anul, și peste alți patru, și în vecii-vecilor, amin!

Și iată cum drumul devine scopul, invers decât în viață. Iată că banii plătiți de fiecare contribuabil pentru sănătatea lui devin scopul, iar sănătatea… hai noroc, că sănătate…! Iată cum fiecare cotizează bani pentru ca sistemul să îi poarte de grijă sănătății, iar sistemul zice: Banii voștri sunt cei mai importanți, avem grijă să nu-i cheltuim pentru prea multă sănătate. Sau să cheltuim cât mai puțin din ei, că noi avem grijă de ei, să fie acolo. Aaa! Sănătatea voastră? E, asta e… are de suferit puțin, dar nu prea mult. În schimb, vedeți, banii voștri sunt păziți cu sfințenie de noi. De asta suntem aici, să păzim banii voștri, să nu vină cineva să vi-i ia. Păi nu?

Iar la un nivel și mai macro, aproape de psihoistoria lui Sir Isaac, se induce psihologia săracului unei întregi populații. Care află că nu are voie să cheltuiască pentru propria persoană, că banii sunt mai importanți, pentru că niciodată nu sunt destui, ei ca atare. Că lucrurile care pot fi plătite cu acei bani nu au așa mare importanță ca banii din mână, portofel, trezorerie, BNR. Că e bine să avem noi, ca popor, mulți bani și lucruri proaste. Și că e bine să nu cheltuim din ei ca să ne fie bine. Cel mai bine e când ai bani mulți, puși unul peste altul într-un purcoi. Și păzit cu strășnicie de cei pe care îi alegem. Doar sunt banii noștri. Așa arată o parte din ei (din păcate nu se poate descifra mesajul scris pe una dintre mănuși, iar sâmburele de cireașă găsit de altă colegă într-un deget al altei mănuși nu a fost păstrat ca probă):

 

Reclame

4 gânduri despre „Sănătate și bani. Destinație și drum.

  1. Acum au și conspiraționiștii surse de inspirație. Nu vreau să mă gândesc prea mult, că cine știe ce îmi naște și mie vreun neuron. Măcar acum nu sunt ”numai” medicii de vină…

  2. Ioi, ce dubios arata manusile, parca ar fi fost purtate o data, de regula se fac asa galbene de la transpiratie sau contact cu diverse substante gen betadina. Manusi second hand:))
    -ghiocel 32

  3. Îmi pare rău că nu am avut în poză mănușa care avea un penis desenat cu pixul. Colegei care a găsit-o i s-a făcut scârbă și a aruncat-o.
    Comentariu postat de pe telefon, care nu are semnătura S.Ene automată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s