… șî fomeia e șî ia om…

Mai multe ipoteze mi-au trecut prin cap pentru a explica de ce a fost așa chimie între mine și femeia asta. Poate că avem amândoi dinții strâmbi și când ne-am zâmbit a făcut țac? Sau pentru că i-am dat afară pe cei din grupul care o adusese la spital și am spus că eu doar cu ea vreau să stau de vorbă? Pentru că am insistat să mă lase singur cu ea, în ciuda asigurărilor fratelui că ea, fiind femeie, nu știe nimic să spună și că la ei în etnie bărbatul vorbește? Nu știu. Doar că ne-am înțeles extraordinar de la început, aia știu. A simțit că nu am prejudecăți nici față de neamul ei, nici față de femei, și că poate vorbi cum îi vine. A fost un talmeș-balmeș de dumneavoastră și dumneata și tu, până am ajuns la formularea supremă: nu știu dacă tu mă-nțelegeți, domnu doctor… Pentru mine a fost o încântată reamintire a unor mai vechi întâlniri cu o co-etnică de-a ei, care venea de două ori pe an taman din Moldova, doar să mă vadă și să mă asigure că e bine și că se roagă în fiecare seară pentru sănătatea mea…

Uite dă ce am venit eu la dumneavoastră, domnu doctor… am așa o fierbințeală în cap șî în mâini, care mi se urcă așa la ceafă… cum îți zîc, domnu doctor, și o sfârșeală așa în tot corpul, ce să mai zîc… și o gâlmă care se plimbă pîn tot corpul, da mai ales în picior. Da, stângu, domn doctor, dă unde știi că e stângu? Și toate astea a apărut, domnu doctor, de când muri socrumeu… acu fo șase luni… până atuncea n-avusei nimic, da de atunci tot mă chinui… șî fusei la o grămadă de doctori și degeaba, am luat hapuri șî cu pumnu… cu pumnu am luat, domnu doctor, da degeaba, dacă mă credeți…

Am învățat că oamenii ăștia sunt neîncrezători din fire. Încrederea le-o câștigi dovedind că le poți fi de folos și că îi iei în serios. Altfel, nimeni nu o să-ți dea vreo informație, de niciun fel. Așa că era inutil să o descos prea mult despre familie și alte alea. I-am trântit niște pastile pe o hârtie (o avea rost să mai spun că nu e asigurată?) și a rămas că face ea, sau fratele rost de ele… de la farmacie… în fine, au rezistat ei pe cont propriu după Kogălniceanu și Cuza (care le-au făcut rău din bune intenții, ca și Lincoln), nu le port de grijă cum se descurcă.

Peste zece zile la control. Primul semn bun: procesiunea obișnuită de însoțire a pacientei și de presiune psihică a dispărut.  Al doilea semn bun: fratele care vine cu ea o lasă să intre singură fără să vrea să o însoțească. Al treilea semn bun: e senină și mai destinsă la față. Ce bine mi-ai făcut, domnu doctor, că de când mi-ați dat pastilurile alea așa bine m-am simțit, nu am mai avut toate alea rele…

Hai să vedem acum, că i-am câștigat încrederea, de unde vin toate. Scot iar întrebările mele și o las pe ea să spună, iar eu doar scriu ce a spus cale de vreo patru vizite de control: Păi știi, domnu doctor, la noi la țigani (ciudat cum ei insistă să își spună așa, fără pudibonderii de salon politicălii cărect) femeia n-are cuvânt de spus. Așa că tac și nu zîc nica, că câteodată îmi vine și mie să zîc, dar nu am voie, așa că tac. Dar mi se pune în gât ce am de zîs și îmi vine așa cu căldură, cum să îți zîc eu dumneavoastră… pe la cap așa… a, nu, se poartă bine cu mine, nu mă bate, nu mă înjură… dar așa e la noi, bărbatul trece înainte și femeia după el, dacă mai are și ea loc. Dacă nu… șî zîci dumneavoastră că de la toate de nu le spun, de acolo e fierbînțeala asta dîn cap?

Trii fete am. Asta de am venit acu dăcât cu ea (între timp a ajuns să vină singură la control, nu mai sunt deloc perceput ca pericol) are șaișpe ani, e a mai mare. Da nu o mărit… nu o dau. N-am fată de măritat… ce crezi dumneavoastră, că n-a venit s-o ceară? A venit… da n-am dat-o. Să mai crească, așa am zîs. Să să facă măcar de opșpe. Că eu, cât mă vezi dumneavoastră, la treișpe m-am măritat… și ce, să pățască și ea ca mine… nuuu, domnu doctor. Să facă măcar opșpe și mai vedem… Și soțul are cuvânt de spus, dar la măritatul fetei și eu. Și eu am zîs că nu. Că nu mai e vremile cam cum eram eu și m-a măritat părinții… acum să vedem și ce vrea și ea… eheee… Iar lumina care i se aprinde în ochi trădează triumfala încântare de sine, semn că peste tot lumea evoluează, chiar și într-o societate închisă ca a ei.

Ce bine că te-am găsit pă dumneavoastră, domnu doctor… păi la câți doctori n-am fost și mi-a zîs și dă aia și dă aia și nica nu vedeam că-mi merge șî mie mai bine… noroc că mi-ai dat pastilurile alea, că mă sîmt și io mai bine… dar și că mă asculți… că alții numa cât mă vedea, îmi dădea rățetă și gata, hai… și le luam hapurle alea și nu înțelegeam nica… așa, dumneavoastră mă asculți așa, sîmt și io că mă asculți și, cum să zîc io, pui bază pă ce zîc, adîcă, cum să zîc, mă consideri șî pă mine om…

Ilustrația: probabil și unul, Grigorescu, a considerat-o om pe femeia din Ghergani pe care a pictat-o. Pentru el, oamenii erau oameni, iar boii boi. Iar carul, car.

Anunțuri

9 gânduri despre „… șî fomeia e șî ia om…

  1. Vorbim de o populație în care rata tulburărilor somatoforme este net mai mare față de populația generală. Dacă simptomele a) nu reprezintă modelul medical al vreunei boli și 2) sunt localizate cu precădere sau exclusiv pe hemicorpul stâng, atunci există șanse mari de tot să fie somatoforme. De ce stânga? pentru că emisferul drept, responsabil cu emoțiile. Oricum, prin cărțile citite de mine nu exista vreo boală care să aibă asemenea simptomatologie. Iar eu am ajuns la vârsta la care poate mai greșesc, dar niciodată nu ezit.
    La fiecare om cu tulburare somatoformă, simptomele pot fi diferite, în funcție de cât de importante sunt considerate diferite zone sau organe ale corpului, iar asta e ceva individualizat. Oricum, simptomele au o înaltă valoare simbolică, la orice om. Probabil că plimbătoare era gâlma pentru că și concepțiile ei erau în mișcare. știu și eu? No se preocupe, e doar o ameliorare temporară, medicamentele sunt capac pe oala care fierbe. Mai devreme sau mai târziu aburii tot găsesc un loc pe unde să iasă.

  2. Simptomele femeii s-ar putea explica prin reprimarea furiei față de ceilalți (că n-are voie să vorbească) și întoarcerea afectului către sine, adică fierbințeala care i se plimbă prin corp și care i se ridică la cap? Aburii tot vor ieși adică va continua să aibă aceste simptome somatice? Ar putea fi eficientă terapia la o persoană ca ea având în vedere mediul în care trăiește? Cu alte cuvinte, ar putea membrii clanului să înceapă să o asculte și pe ea ce are de zis?

  3. Terapia așa cum o știm noi nu cred că are șanse aici. Structura de personalitate e prea puțin îndreptată spre abstract și predispusă spre somatizare și conversie. E foarte greu de explicat fenomenul conversiei în general, d-apoi când există bariera de limbă și de concepții și de cunoștințe.
    Din experiența mea, o intervenție chiar și în grup nu prea are șanse de reușită, pur și simplu pentru că li s-ar cere acestor oameni să facă ceva complet străin lor. Unui popor definit prin tradiții transmise oral, care se definește predominant prin aceste tradiții, i s-ar părea o renunțare la propria ființă. Plus că, să nu uităm, în terapia de familie apare foarte pregnant fenomenul în care victima e prima care sare în apărarea agresorului și a stării actuale. Eu zic să așteptăm următoarea generație, a fetei care are șapte clase și care învață acum, de la propria mamă, că o fată nu se mărită la 13 ani.

  4. În ciuda barierii de limbă și de cunoștințe, femeia s-a prins singură că i-a făcut bine să fie ascultată (că nu i-ai trântit „rățeta” și gata). Nu sunt convinsă că nu ar putea pricepe cât de cât fenomenul conversiei explicat neaoș…În plus, dacă o restructurare cognitivă ar fi inutilă, o intervenție comportamentală nu mi se pare imposibilă. Partea unde nu cred că ar putea funcționa este susținerea familiei, fix din motivele pe care le-ai spus mai sus: ei o vor victimă și orice schimbare de dinamică ar însemna cutremur în familie. Faptul că sunt așa uniți mă duce cu gândul la un sistem foarte solid, poate chiar impenetrabil de loialități și datorii. Foarte trist…

  5. Modul lor de a supraviețui, nu? Gândește-te la eliberarea lor din robie după 1860. Oameni complet neșcoliți, neștiutori ca puiul ieșit din ou, nelumiți, fără contacte preliminare cu altă populație, crezând din convingere și experiență că oricine nu e ca ei e un exploatator sau un agresor. Aruncați într-o lume pe care nu o cunoșteau și mai ales împovărați cu responsabilitatea de a-și purta singuri de grijă. Cum să supraviețuiești într-o lume unanim ostilă ție dacă nu creezi o societate închisă, cu loialități așa cum spui și tu?
    Evident că am încercat explicația conversiei, nu prea consider nicio bătălie pierdută ab initio. Din păcate, cred că nu m-am priceput eu prea bine. Presupune o concepție asupra psihicului, perceperea unei noțiuni abstracte, ceea ce, cred, e dincolo de capacitățile ei cognitive. Cum explici noțiunea de psihic unei persoane neșcolarizate?

  6. Da, știu că au fost sclavi, că au fost ținuți în condiții groaznice și la mila stăpânului. Apoi pentru a se proteja de ceilalți și-au creat tagme ermetice, cu reguli și principii diferite, un fel de haite dacă mă întrebi pe mine. Asta mă duce cu gândul la o perioadă îndepărtată cînd am locuit în casa unor țigani; era uluitor ce se întâmpla acolo: Marean locuia cu soția cu care avea un copil și cu amanta sa. Cum putea accepta soția (ei nemaiavând o relație conjugală) să locuiască cu el și cu amanta sa…mă depășește…Soția lucra, deci aducea bani în casă, iar el mai făcea din când în când „comisioane” pe care le cam bea. Amanta nu lucra, însă le făcea de mâncare. Amanta primea iubire, scos în oraș, dar și bătaie. Când nu era scandal (el cu amanta sau ceartă între ele două), erau chiar simpatici!

    Revenind la funcționarea psihică, o explicație abstractă iese din discuție, dar mă gândesc că îi poți vorbi de manifestările psihice concrete (afecte și comportamentele aferente): atunci când ești supărat rău de tot și răcnești din toți plămânii la cutărescu; când ești vesel și cu voie bună și-ți vine să bei un păhărel; când ți-e frică de bărbată-tu și fugi în casă sau îți ții gura că-i mai bine așa; când te doare inima rău; când ți se urcă sângele la cap și nu mai poți, etc. Iar somatizarea prin analogie cu ceva ce știe (vinul care fermentează în butoi și dă pe afară, oala care dă în foc sau altceva de genu ăsta). Ideea e să înțeleagă fenomenul prin exemple cunoscute. Crezi că ar merge așa?

  7. A mers chiar azi, când a venit la control cu fata cea mare și nemăritabilă încă și cu sora cea mare din Străinezia. Era foarte mândră în fața soră-sii că a nimerit un doctor care a știut de la început că necazul ei e că nu e băgată în seamă de bărbat. A înțeles binișor că necazurile din suflet (că psihic nu mergea nici împins cu făcălețul) se duc la corp și că acolo fac necazuri. Și o să vină peste două săptămâni, împăcată deja cu ideea că așa ceva o să cam aibă toată viața, dar și mulțumită că, în situații de criză, are de luat același calciu pe care îl ia și soră-sa când o apucă. Aia a fost mai puțin norocoasă, a nimerit pe unul care i-a zis că face crize de isterie. Eu am zis conversie și a fost mult mai mulțumitor pentru ele. Eu aș interzice cuvântul isterie, că nu mai suntem pe vremea ăluia cu jurământul și știm că nu se urcă uterul în creier.

  8. Excelent, ma bucur sa aud asta. Pana la urma si persoanele fara studii au dreptul sa inteleaga, macar la modul grosier, ceea ce li se intampla, nu?Pacientii tai sunt norocosi ca primesc, pe langa rateta, si niste scurte momente terapeutice. Plus respect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s