La mijloc, al nimănui

În procesul de gestație a prezentei postări mi-am dat seama că nu există profesie, meserie, meșteșug, îndeletnicire care să pornească de la oameni fericiți. E ca și cum, prin muncă, oamenii vor să devină sau să-i facă pe alții să devină fericiți, un demers de premiul I la categoria Sisif.

Meseria mea și a multor frecventatori ai acestui blog implică folosirea unei materii prime destul de respingătoare. Nefericirea oamenilor. De la asta pornim și încercăm să facem altceva. Orice altceva e de preferat, zic eu, materiei prime de la care pornim. Pentru că, atunci când ajunge la șrinc, omul a ajuns la capătul nefericirii și nu mai are unde merge și nici nu mai știe să se întoarcă. I-a ajuns cuțitul la măduva oaselor și e înfipt bine de tot în os.

Nu pot afirma că următoarele rânduri se aplică tuturor fraților mijlocii. Ce pot spune e că, în experiența profesională, rarisim am văzut frate mijlociu care să se simtă ok. Că era vorba de omul din fața mea, sau că era vorba de un tată, sau o mamă, sau un unchi, sau o unchie (echivalentul mătușii pe la sud de Pitești), oamenii ăia, cu prea rare excepții, nu-și găseau un loc unde să fie fericiți.

Ziceam acum o săptămână că o înaltă față sfătuia familiile tinere să producă trei copii. Pornind de la adevărul matematic că trei e mai mare ca doi, rezultă că populația va crește. Ce va mânca acea populație, ce va munci, ce va consuma, unde va locui, astea erau amănunte. Important era să fim mai mulți. Ca să ce? Până aici, nimic diferit de dementul ăla cu decretul lui de acum juma de veac.

Drăguț era că respectivul slujitor (așa se auto-intitulează cei ca el, slujitori) dădea și indicații prețioase referitoare la destinația copiilor: unul pentru tată, altul pentru mamă, și celălalt pentru țară și popor. M-am luat destul în postarea precedentă de împărțirea asta cretină și generatoare de etichete pe viață. Trec și peste faptul că un copil nu are voie, conform pomenitului, pardon și scuze, menționatului, copilul nu are voie să fie pentru el, ci trebuie să fie pentru altcineva.

Ajungem la acel copil care nu este al unui părinte. Și, de multe ori, într-o fratrie de trei, mijlociul este al nimănui. Copilul cel mare, indiferent de sex, este alocat unui părinte, pentru că e primul. Uneori tata, alteori mama, copilul cel mare se vede pe sine și este văzut de frații lui ca preferat al unui părinte. Prin vârsta cea mai mică, asimilată cu fragilitatea, cel mic este asociat cu celălalt părinte. Iar mijlociul? Adică M, ca să fie mai ușor.

A fost fratele cel mic și asociat cu părintele restant până apare fratele lui cel mic. De acum, M nu mai este cel mic și vede neputincios cum toată preocuparea familiei merge spre ghemul ăla de carne care nu poate și nu știe nimic. Meritele lui M sunt anulate, atenția acordată lui se diminuează drastic. Și, spre deosebire de cel mare, care are dinainte un părinte alocat, M rămâne singur.

Ai zice că e liber să facă ce vrea, pentru că nu are o persoană la mulțumirea căreia să se raporteze. Da, dar e copil și are nevoie de validarea unui adult. Și atunci încearcă să epateze, să capete atenție. Poate încerca să exceleze cu învățatul. Mmmdaaa… ce bine că nu ne faci și tu probleme, că aveam destule pe cap… (pentru că, să nu uităm, un copil care excelează e privit ca unul care nu produce probleme, atât). Sau poate începe să aibă probleme de comportament. E, asta e, după ce aveam atâtea pe cap, mai vii și tu cu ale tale… nu știu, descurcă-te, că nu mai pot și cu problemele tale…

Rămas fără băgare în seamă, M căută validare în alte locuri. Poate devine de succes în ceea ce face. Sau poate nu. Poate căută definiții proprii la ce înseamnă să capeți atenție. Poate dezvoltă strategii proprii pentru a căpăta atenția celor din afara familiei. Oricum, e diferit de ceilalți frați și are o traiectorie diferită. Nu inversă. Doar diferită. Poate că are libertatea să devină ce dorește, pentru că nu are obligația față de nimeni să devină ceva anume. Și e cam primul care se depărtează și geografic de origini. Dar, dacă o să îl întrebi pe M, o să spună (sau nu) că el a fost singur mereu și că mereu a simțit că ceilalți au avut mai mult. Eu asta văd când mă uit în ochii lui M.

O să spuneți că nu e mereu așa cum zic. O să spuneți că știți grămezi de M care sunt ok și grămezi de familii cu trei copii în care M este foarte ok. Sunt convins că e așa. Dar ce să fac, dacă eu cunosc profesional doar M de-ăștia singuri?

Imaginea, al cărei proces de căutare pe net m-a dus în locul unde am realizat, din nou, că oricât de deștept mă dau, roata a fost inventată, la fel ca și sindromul fratelui mijlociu, de alții…

Reclame

4 gânduri despre „La mijloc, al nimănui

  1. Pot spune, domnule doctor, ca sunt M fie și pentru ca ma regăsesc în buna parte, în rezultatele analizelor publicate în acest articol. Spre exemplificare:

    – am fost primul care s-a depărtat geografic de cuib, fără a fi forțat de alți factori, precum armata.
    – da, caut singurătatea, deși sunt un clar exemplu de networker. Iubesc oamenii, dar la finalul zilei și periodic, am nevoie de totala izolare. In sensul acesta am dezvoltat un proiect de spatii esentializate pentru urbanii apropiați de profilul meu.
    – sunt competitiv și protectiv în același timp… Îmi place sa câștig, dar ma uit cu compasiune/empatie și la perdanții competiției.

    Insa, asa cum mereu ați avut decenta profesionala sa subliniați , sunt și nuanțe din M-ul acestui articol care la prima vedere nu-mi sunt proprii. Este posibil ca timpul sa mi le fi șters din memoria emoțională. Este posibil ca eu sa nu le mai vad, decât poate asistat de un companion în autoanaliza. Mi-ar plăcea sa ma însoțiți pe acest drum al redescoperirii.

  2. Mă bucur că am nimerit câteva aspecte. Aș zice mai degrabă redefinire, mai mult un proces de confruntare între ceea ce este și ceea ce s-a spus că va fi, o comparație între reala realitate și realitatea altora. De acord.

  3. De „unchie” încă nu am auzit (nu am stat în sud suficient), dar in schimb am auzit de „unchioaie” (mai la nord). Mândru mai îi graiu’ nost românesc! Ce nevoie mai avem de limbi străine? Avem decât o limba și o patrie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s