Când zâmbești aprobator și zici: Nu ai dreptate!

E ciudat cum evenimente cumplit de anodine se constituie în mintea mea în declanșatoare de gânduri și pe urmă de postări. Cred că vine de la primăvara asta frumușică.

Zilele trecute mergeam pe un frumos bulevard bercenez. Era dimineața unei zile lucrătoare și mă duceam spre scuba. Pe trotuar, în depărtare, cam prin locul unde trec de obicei strada (niciodată pe trecerea de pietoni, statistic este locul unde se produc cele mai multe accidente) văd o tulumbă municipală care udă trotuarul. Nu comentez motivele pentru care municipalitatea consideră că. Drept pentru care decid să trec strada mai devreme puțin, să evit o eventuală smuceală a furtunului udător.

Mă duc pe marginea trotuarului, mă uit stânga-dreapta. Din stânga nimic, din dreapta venea agale o mașină. Mă mai uit în stânga, văd în depărtare un cârd întreg, mă gândesc să trec după ce trece cea din dreapta. Mă uit, venea chiar și mai agale… până aproape că se oprește în dreptul meu și femeia îmi aruncă prin geamul coborât: Ce bine că stai acolo și nu treci! După care ambalează și pleacă într-o frumoasă trombă. Mă uit în urma ei, trec și eu strada în timp că îi răspund contondent și în gura mare, după care mă prind: pe frumosul bulevard Racoviță, primăria nu a mai refăcut trecerile de pietoni de mult timp, vopseaua fiind alocată la trasarea locurilor de parcare. În schimb, semnul de trecere pietoni era la locul lui, ea îl văzuse și eu nu, iar eu stăteam ca năvlegul pe trecerea de pietoni și o afuriseam pe femeia aia că nu trece mai repede, iar ea mă afurisea că stăteam pe trecerea de pietoni și nu treceam… în fine, greșeala mea, recunosc. Și îmi cer scuze în contumacie pentru răspunsul cu multe fâuri.

Ceea ce m-a declanșat la gândeală a fost discursul șoferiței. Pentru un marțian care ar fi interpretat cuvintele motamo, șoferița mă lăuda că stăteam pe trecerea de pietoni și nu treceam. Pentru mine, obișnuit al acestei planete, a fost un sarcasm. O laudă în bătaie de joc, aruncată în loc de înjurătură, dar care pentru un neavizat este o laudă. Dacă mă iau strict după cuvinte, mesajul e că fac bine ce fac. Dacă o iau după ton, mesajul e că nu fac bine ce fac. Și atunci?

Ceea ce am descris este, în terapia de familie, un mesaj contradictoriu. Adică un mesaj cu dublă încărcătură. Un fel de doi în unu. Se emite un mesaj, iar componentele mesajului se contrazic una pe alta. Așa că receptorul mesajului este bulversat. Adică a făcut bine? Sau a făcut rău? Dacă se ia după o componentă a mesajului, a făcut bine. Dacă se ia după cealaltă componentă, a făcut rău. Și atunci, el cum a făcut, bine sau rău? Să mai facă așa, sau nu?

Dacă luăm un copil aflat la începuturile învățării comunicării, ne putem închipui cât de zăpăcit e când primește un asemenea dublu mesaj de la ironicul său părinte. Un ton ironic și un zâmbet amar, însoțite de un „Așa, bravo, ce bine, tocmai ai vărsat farfuria cu supă, exact ce mă așteptam de la tine!” Adică? E bine că am vărsat? Așa ai zis, că e bine și asta așteptai de la mine. Nu? Dar starea ta de spirit nu e de bucurie, e de nervi, las că știu eu, te-am mai văzut eu așa, știu că nu e de bine. Deci. Am vărsat supa și e bine, cum zici, sau e rău, cum lași să se vadă?

Treptat, copilul învață că laudele din gura părintelui sunt de fapt, prin asociere cu dezaprobarea din comunicarea non-verbală, dezaprobări mascate. Iar când primește niște laude meritate, se uită în jur zăpăcit, pentru că nu mai apare și ironia și tonul sarcastic, iar el nu mai poate descifra în cheia obișnuită mesajul. Deci acum a făcut bine? Cuvintele sunt la fel…

Dublul mesaj este una din metodele obișnuite de a produce copii cu dificultăți relaționale care vor deveni adulți cu dificultăți relaționale. Asemenea mesaje produc insecuritate, nesiguranță, o permanentă stare de alertă, incapacitatea de a găsi o distanță confortabilă față de celălalt. Și atunci omul se trezește făcând eterne calcule preliminare, cam cum să facă, ce să spună, cum să procedeze, să spună acum sau mai încolo, și cum să spună, și ce o să spună celălalt, și dacă spune așa celălalt oare cum o să reacționeze… chinuitoare și inutilă strofocare mentală în strădania ca măcar o dată lucrurile să fie bine de tot, fără sarcasme și grimase dezaprobatoare… măcar o dată mesajul să fie coerent și ce spun vorbele să spună și tonul și gestul și mimica și postura.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s