Să analizăm totul cu maximă atenție

La momentul publicării vor fi trecut vreo doojde zile de la întâlnirea de azi dimineață. Asta e, cestiuni importante pe ordinea de zilele trecute.

O zicere care mult îmi place: nu uiți niciodată prima iubire, dar nici nu te însori cu ea. Prima mea iubire a fost neurologia, cu care nu m-am însurat că nu au fost de acord părinții ei. Eu, dinspre partea mea, am făcut toate eforturile să, dar degeaba.

Așa că, dooșcinci de ani mai târziu de la momentul când mă plimbam cu neurologia de mână prin facultate, intră un om în cabinet. Ține capul într-o parte, îmi spune de la început că are torticolis, ceea ce se vede din avion, îmi dă o roabă de documente medicale și începe să îmi spună diverse de-ale lui necazuri. Și de oboseala de mușchi, și de torticolis, și de problemele de înghițire, iar de problemele de fonație m-am convins singur după câteva minute de conversație, când a răgușit destul de evident. Chestiile psihiatrice erau la greu, cu tentă spre psihoză, dar era clar că softul nu mergea din cauza hardului. În mod evident, pentru mine nu o boală pe care să calc la fiecare pas. Așadar, o recunoșteam pe prima mea iubită, dar nu mai știam nimic despre ea.

Să vedem chilu de hârtii. Grămezi de investigații. Multiple scrisori medicale. Care de care mai remeneuri și de creieri și de șiră. Și oreleuri și oftalmologii, și neurologii, și emegeuri și eegeuri, ce mai, de toate cât să umpli o roabă. Iar tentativa cea mai puțin imprecisă de diagnostic era sindrom miasteniform. Atât. În restul, fiecare se simțise dator să nu riște un diagnostic, ci să facă un plan de investigații cât mai amănunțit, dar cât mai general, probabil în speranța că undeva ceva cândva va fi în afara normalului. Ce să vezi: analizele erau pe linie bune. Pacientul, al naibii, după ce făcuse atâtea investigații, continua să se simtă nasol. Nicăieri, în noianul acela de buletine de analiză, nu am văzut o urmă de gândire clinică organizată: am niște simptome, obțin niște semne, am o suspiciune de diagnostic clinic, trimit pacientul la niște analize țintite, confirm sau infirm suspiciunea mea și tot așa până îi dau un tratament care presupun că i-ar fi de folos la boala pe care am diagnosticat-o sau măcar o suspectez. Nu. Totul era de genul: fă cât mai multe analize, vedem noi ce e nasol din ele, ne spun ele sireacele unde e problema. Uite că nu. Și, din păcate, eu nu puteam fi de nici un ajutor, frustrarea mea fiind întrecută doar de neștiință.

Ajuns aici, îmi aduc aminte de niște formări în meserie la care asistam cu niște ani în urmă. Când respectivii cursanți-participanți-pe cale de a fi formați ca terapeuți erau îndemnați din toate puterile să strângă date cât mai multe și mai variate. Iar după ce strângeau datele alea, era bine să mai exploreze și să mai strângă date. Iar datele alea nu erau niciodată suficiente și mai trebuiau altele. Pe urmă nedumerirea mea devenea din ce în ce mai mare: bine, strângem date, explorăm, aflăm lucruri. Când începem să și facem ceva, în afară de muncă de analist de date? Când intervenim? Când facem ceva să se schimbe? Păi… stai întâi să ne lămurim care sunt datele problemei, să mai strângem niște informații… Bine, dar majoritatea datelor pe care le strângem sunt irelevante, balast de informație pe care nu îl folosești în terapie. Hai să facem ceva să se întâmple… Nu, întâi să explorăm temeinic totul. Abia după aia putem să facem ceva. Să nu cumva să ne scape un lucru important. Niciodată nu ai destule date.

Mult mai târziu, mi-am dat seama, în cursul acelei formări, că a strânge date era singurul lucru pe care respectivul formator putea să îl predea. Pentru că nu știa ce e de făcut mai departe. Habar n-avea ce să facă după ce obținea datele. O ipoteză? O intervenție? Asumarea unor riscuri? Confruntarea cu un posibil eșec al propriilor acțiuni? O posibilă greșeală? Nasol. Nasol rău. Mai bine să strângem date. Așa nu putem greși. Ce poți greși când întrebi tot, de-a fir-a-păr, până la culoarea ciorapilor și etajul unde se petrece acțiunea și dacă blocul are lift sau nu. Poate se va dovedi important! Cum să lucrezi cu un om când nu știi dacă intră în casă obosit după patru etaje urcate pe scări sau odihnit că a luat liftul? Păi nu?

Ilustrația

Reclame

3 gânduri despre „Să analizăm totul cu maximă atenție

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s