Unu, Napoleon…

Postarea asta, ca un meltean, se bagă să-i ia fața lui Ățihg. Dar e proaspătă și indignarea mea cronică s-a acutizat, așa că îi dau voie să o ia pe linia de tramvai. Ățihg o să vină și el ca omul civilizat, după ce stă la coadă, sâmbătă dimineața.

Întâi o amintire adusă dintr-o carte. În mai 1938, un cetățean trece prin fața Facultății de Medicină din București și vede un steag negru. Curios, îl întreabă pe portar: Pentru cine e steagul negru, cine a murit? Iar portarul ridică din umeri și zice cu juma de gură: Nu știu, cică unu, Marinescu… Era vorba de Gheorghe Marinescu, fondatorul școlii românești de neurologie și al cărui nume l-a purtat, până acum câțiva ani, un ditamai spitalul de 1300 de paturi la periferia, pe atunci, a Bucureștiului. Pentru portar era unu, Marinescu…

Pe urmă o amintire personală, de la o ședință cu părinții și cu o dirigintă de tristă amintire. Vreo doi părinți ne ridicăm și întrebăm de ce copiii noștri au zece la franceză, că dacă îi arunci în Franța mor de foame că nu știu să zică nici donemoaeuro-sâlvuple. Răspunsul doamnei de tristă amintire: Vreți să intre copilul la un liceu bun? Credeți că, dacă nu ia zece pe linie, mai intră? Nu! Așa că să ziceți mersi că mă duc eu și mă milogesc de doamna de franceză să le crească notele, da? Mie o să mi se datoreze intrarea la liceele pe care vi le doriți, da?

Amintire de ieri: O doamnă are un copil. Și copilul e la școală în clasapatra. Și copilul vine de la școală cu be la istorie. Și mai vine cu un be, cu explicația din partea lu toarșa că nu-și face tema. Scandal acasă, bă acesta de ce nu-ți faci temele? Și, de fapt, ce teme ai tu de făcut la istorie, că pe vremea mea aveam de învățat și ne dădea lucrare de control sau ne asculta, cum adică teme?

Păi teme, uite mamă, avem de făcut un referat despre războaiele greco-persane. Adică cum referat? Din ce v-a predat? Nu, că nu ne-a predat. Ne-a zis să luăm de pe net și să copiem în caiete. Ce să copiați? Păi, câteva rânduri, ce ni se pare nouă mai important despre războaiele greco-persane. Dar știți voi cine au fost grecii și cine au fost persanii? Nu. În fine, zice mama, dacă vă dă doamna teme, știe ea ce face… Dar, pentru orice eventualitate, mâine vin și eu să vorbesc cu ea. Tu ce teme ai pentru mâine? Păi, avem un referat despre unu, Napoleon. Dar iau de pe net, cum ne-a spus doamna…

A doua zi, doamna mama e întâmpinată la intrarea în clasă de copilul strălucitor: Mama, am luat febe pentru referat! Mi-a zis doamna că așa da, e foarte bine că mi-am făcut temele! Lucru întărit și de toarșa: Da, l-am lăudat că și-a făcut temele bine, a fost printre cei care au scris cel mai mult despre Napoleon azi.

În drum spre casă, ca să mențină efectul elevator asupra zelului școlăresc al copilului, mama îl întreabă: Și zi-mi și mie, mamă, ce ai scris despre Napoleon, cine era el? Iar copilul ridică din umeri și zice: Nu știu. Păi cum nu știi, nu ai făcut referatul? Ba am făcut referatul, am copiat niște rânduri de pe vichipedia și gata. Și nu ai reținut nimic despre Napoleon? Răspuns simplu și zdrobitor: Nu, la ce îmi trebuie? Am copiat, am luat febe, gata, de acum știu ce am de făcut.

Și acum eu: Toarșa învățătoare, am și eu altăntrebare. Unde e, doamnă, Persia aia? Cum au venit persanii ăia, cu nevestele lor, persanele (covoare?), până în Grecia și de ce? Ce formă de organizare statală aveau grecii ăia? Cine îi conducea pe persani? Cum a fost la Maraton și ce distanță e de acolo la Atena, cât a alergat căpiatul ăla până să moară? Și cum îl chema pe regișorul ăla suficient de psihotic încât să bată marea cu biciul? Nu, că nu vă întreb să vă arăt ce știu eu și nu știți dumneavoastră. Vă zic doar că o poveste frumoasă e ținută minte de copii, iar niște rânduri copiate că trebuie pentru febe nu. Sau poate pentru adevărul istoric ne uităm la mizeria aia de film, unde Xerxes e mai hidos ca Alien?

Sau poate e cazul ca niște copii de zece ani să învețe ceva ce pot înțelege? Sau poate e cazul să învețe că a învăța nu înseamnă a copia fără să înțelegi? Sau e cazul să învețe că școala nu e o etapă intermediară, obligatorie și inutilă de parcurs în drumul spre liceu, altă etapă intermediară, obligatorie și inutilă în drumul spre facultate?

Toarăși care conduceți învățământul, când veți înțelege că un copil învață ceva doar când se joacă? Nu veți înțelege, pentru că nu vreți să produceți altceva decât oameni care își fac, disciplinați, norma de plagiere fără să-l înțeleagă pe unu, Napoleon…

Reclame

Un gând despre „Unu, Napoleon…

  1. Daca il inveti de mic sa proceseze informatia, sa inteleaga ce citeste, ce vede si ce i se intampla si ii mai starnesti si setea de cunoastere, ce te faci cu el ca adult apoi?! Mai sta el unde i se spune si cum i se spune? Nu. Caci i se invartesc rotitele si se prinde. Si devine …periculos.
    Ehe, e lung drumul pana departe!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s