Pedepse, amenzi, corecții

Când am început să scriu aici, mi-am promis să nu scriu despre actualitatea hâdă meidin România. Și, cu rare excepții, m-am ținut de promisiune. Ceea ce urmează poate părea că are legătură cu actualitatea din zilele noastre, dar nu. Orice asemănare, ca să nu zic similitudine, cu personaje și situații reale este cu totul întâmplătoare și neintenționată.

31 decembrie anul trecut, ora 23. Ditamai Magheru în centru la ditamai capitala la ditamai țara. Toate mașinile din București care conțineau toți bucureștenii valizi din București voiau să ajungă la Ateneu la concertul de anul nou. Locuri de parcare, cam tot atâtea câți urși polari pândind foci la copcă în Sahara. Și atunci, un ins dăștept se oprește pe banda 1 în față la fostul Eva (magazinul, nu e greșeală de acordare la gen), își dă jos familionul din bemveu și o ia la pas. Cum locul abunda de poliție, au apărut instantaneu doi polițiști care l-au avertizat pe individ că îi vor da amendă. A ridicat din umeri și a zis: bine, dă-mi amendă, scri-o și las-o în parbriz, că eu mă duc la paranghelie. Polițistul a zis: da, îți dau amendă, dar urcă-te în mașină și ia-o din drum. Individul zice: păi, dacă îmi dai amendă, am dreptul (DREPTUL!) să o las acolo, plătesc amenda și gata. Polițistul zice: da, dar încurci circulația, nu pot oamenii să mai treacă, ia mașina de acolo. Individul zice: păi, dacă îmi dai amendă, aia e, mașina rămâne acolo, că alt loc de parcare nu e. Polițistul zice: dar nici unde ai lăsat-o nu e loc de parcare. Individul zice: păi de aia îmi dai amenda, că am parcat în loc ilegal, plătesc amenda și las mașina acolo, că două amenzi pentru aceeași faptă nu poți să-mi dai. Continuând să merg, am trecut de ei și nu am mai auzit ce mai spuneau. Cert e că în spatele mașinii parcate ilegal și pentru care individul consimțea să plătească amenda se parcaseră încă vreo trei-patru, tot pe banda 1 și, garantez eu, la fel de dornici să plătească amenzile aferente. Adică prețul cerut și acceptat pentru comiterea unor nereguli.

Nu am de gând să fac comparații cu alții și alte coduri rutiere de aiurea. Am doar de gând să definesc o amendă/sancțiune și mai ales scopul ei. Amenda/sancțiunea este, în sine, o pedeapsă care este aplicată unui om care încalcă niște reguli. Este degetul ridicat/palma ridicată/bățul ridicat, arătat, fără a fi folosit, copilului care e pe cale să facă o prostioară. Și copilul vede degetul/palma/bățul și se potolește.

Care este scopul unei sancțiuni? Scopul nu este, cum cred mulți, să aducă bani la bugetul de stat (eu, dacă aș fi buget, aș emigra din locul ăsta unde sunt întins, tras, înghesuit, deformat de orice individ care trece pe lângă mine). Scopul amenzii este să prevină comiterea de contravenții, adică de lucruri care nu corespund cu anumite reguli.

Cu alte cuvinte, omul care e pe cale să facă oarece în afara celor permise știe că, dacă e prins, va plăti o amendă. Cu cât ea, amenda, e mai mare, cu atât frica de pierderea financiară e mai mare și cu atât probabilitatea de a comite o contravenție e mai mică. Ceea ce, dacă mă întrebați, e chiar scopul urmărit.

În ochii celor care se plâng de mărimea ei (a amenzii, că nu suntem în bancul cu piticul), amenda este altceva: este prețul plătit pentru a ți se permite să faci o porcărie. Și, odată ce ieșim din scopul inițial, cel de a împiedica porcăria, și intrăm în tranzacții și negocieri, unde se plătește un preț pentru a ți se permite ceva, târguiala e de la sine înțeleasă. Și prețul, oricare ar fi el, este exagerat de mare.

Îmi aduc aminte uimirea mea când citeam în Thyl Ulenspiegel cum, pe la 1550,  în Țările de Jos umblau preoții catolici ai lui Quintul și vindeau indulgențe. Bucăți de pergament care îți garantau scutirea de niște ani sau secole de purgatoriu. După ce crăpai. Dădeai bani azi și aveai o viață de apoi ceva mai puțin smoloasă.

Cumva, cam același lucru se petrece și acum: la magazinul de contravenții apare un client, care vrea să cumpere dreptul de a comite o contravenție. Află prețul și zice: A, e prea mult, nu-mi permit să plătesc atât. Lăsați și voi mai ieftin, să își permită și omul de rând, ce, numai ăia bogații să aibă voie?

Să revin: sancțiunea urmărește, prin inducerea fricii de pierdere, împiedicarea comiterii unor fapte sau lucruri. Nu este prețul de plătit pentru comiterea faptelor. Câtă vreme se are în vedere scopul corect, sancțiunea poate fi oricât de mare. Cu atât mai disperată va fi evitarea ei și cu atât mai mult va scădea numărul faptelor interzise, dar comise.

Încheiere: e valabilă afacerea și pentru pedepsele privative de libertate. Iar Clarkson are o idee fantastică. O imensă închisoare în Midsomer unde,  oricâți criminali prinde pe săptămână tăicuțul Barnaby, speranța de viață e mai redusă decât în închisorile braziliene. Cui îi dă mâna, să comită.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s